Skip to content
Internațional

OMS avertizează: La nivel global există un mare deficit de finanţare a măsurilor de combatere a pandemiei de coronavirus

facebook

Şeful Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a afirmat luni că la nivel mondial există ”un mare diferenţă” între fondurile necesare pentru combaterea pandemiei de coronavirus şi fondurile alocate, transmite Reuters.

Potrivit datelor analizate de Reuters, la nivel mondial sunt peste 19,92 de milioane de oameni identificaţi ca infectaţi cu coronavirus şi 729.883 de persoane care au murit din cauza Covid-19.

Infecţiile au fost raportate în peste 2010 ţări şi teritorii, de la identificarea primelor cazuri, în China, în decembrie 2019.

Următoarele trei luni vor prezenta o oportunitate crucială de a creşte efectul ACT Accelerator for global impact”, a spus Tedros, referindu-se la iniţiativa “Access to COVID-19 Tools”.

Cu toate acestea, pentru a exploata această fereastră, trebuie să mărim în mod fundamental maniera în care finanţăm ACT Accelerator şi să prioritizăm utilizarea unor instrumente noi. Există un decalaj mare între ambiţia noastră pentru ACT Accelerator şi fondurile angajate”, a arătat acesta.

Tedros a adăugat că OMS a parcurs doar 10% din  drumul către finanţarea miliardelor de dolari necesare, informează news.ro.

Numai pentru vaccinuri vor fi necesare 100 de miliarde de dolari”, a subliniat şeful OMS.

El a spus că pare o sumă mare, dar este mică în comparaţie cu cele 10.000 de miliarde de dolari care au fost investite deja de ţările membre ale G20 în măsuri de stimulare fiscală, pentru a combate consecinţele pandemiei.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *