Organizaţia Mondială a Sănătăţii este „extrem de tulburată” de informaţiile privind atacurile israeliene în apropierea spitalului Al-Shifa din oraşul Gaza, a transmisdirectorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, sâmbătă dimineaţă, într-o declaraţie citată de CNN.
„Mulţi lucrători din domeniul sănătăţii cu care am fost în contact au fost forţaţi să părăsească spitalul în căutarea siguranţei”, a spus Ghebreyesus pe X (fostul Twitter), adăugând: „Mulţi dintre miile de oameni care se adăpostesc în spital sunt forţaţi să plece din cauza riscurilor la adresa securităţii, în timp ce mulţi rămân acolo”.
Un medic din Spitalul Al-Shifa a postat un videoclip pe Instagram vineri seară, descriind ceea ce a auzit şi a văzut în mijlocul „bombardamentelor puternice” din apropiere.
„Ocupaţia acum bombardează puternic zonele învecinate şi curtea Spitalului Al-Shifa”, a spus medicul identificat ca Ezz Lulu într-o traducere a videoclipului. „Spitalul este supraaglomerat cu răniţi şi nu există nici măcar spaţiu pentru tratament medical”, susţinea el.
Videoclipul postat vineri seară de Ministerul Palestinian al Sănătăţii la Ramallah arată, de asemenea, fum greu care se ridică din spatele spitalului Al-Shifa şi lumini pe cer, cu explozii frecvente.
Armata israeliană a susţinut că un ”un proiectil rătăcit lansat din interiorul Fâşiei Gaza” a fost responsabil pentru lovitura asupra spitalului Al-Shifa.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News