OMS l-a dat afară pe directorul regional Takeshi Kasai

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) i-a „reziliat contractul” directorului regional pentru Pacificul de Vest, japonezul Takeshi Kasai, acuzat de rasism şi malpraxis, a declarat o sursă diplomatică de la Geneva citată de AFP.

Este pentru prima dată când o astfel de situaţie are loc la OMS, care l-a înlocuit temporar pe doctorul Kasai cu directorul general adjunct al OMS, Zsuzsanna Jakab. Potrivit sursei diplomatice de la Geneva, ea va rămâne în această funcţie până când va fi ales un înlocuitor de către comitetul regional.

Decizia de a se despărţi de dr. Kasai vine după o reuniune de două zile a comitetului executiv al organizaţiei, care a avut loc la Geneva, şi dă curs recomandării de demitere emisă săptămâna trecută de către comitetul regional pentru Pacificul de Vest.

În octombrie 2021, zeci de membri ai personalului OMS au semnat o plângere internă împotriva doctorului Kasai, care în 2019 a preluat conducerea Direcţiei regionale Pacificul de Vest – ce acoperă 1,9 miliarde de persoane din 37 de ţări. Ulterior, membrii personalului nemulţumit au trimis un e-mail, la jumătatea lunii ianuarie 2022, către ţările membre ale Comitetului executiv al agenţiei ONU pentru a le alerta.

Aceste persoane l-au acuzat pe dr. Kasai că are un mod de „conducere autoritar şi rasist”, dar şi că a împărtăşit în mod regulat informaţii privilegiate cu Ministerul japonez de Externe, că nu a vrut să critice China şi că a „risipit” banii donatorilor. Aceste acuzaţii grave au fost dezvăluite la sfârşitul lunii ianuarie 2022 de agenţia de presă Associated Press.

Alegerea unui nou director regionale urmează să aibă loc în octombrie 2023. Aleşi de către statele membre ale regiunii pe care o conduc şi apoi de către statele membre ale Comitetului Executiv al OMS, directorii regionali ai OMS au puteri importante.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: