Skip to content
Sănătate

OMS se opune în continuare administrării unei a treia doze de vaccin anti-COVID

Twitter

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut încă o dată miercuri ca persoanele imunizate împotriva COVID-19 să nu primească cea de-a treia doză de vaccin, astfel încât flacoanele să fie trimise către ţările sărace care au reuşit să imunizeze doar o mică parte a populaţiilor lor.

În acest moment, nu vrem să vedem o utilizarea la scară largă a dozelor de rapel pentru persoanele sănătoase care sunt complet vaccinate”, a declarat directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-o conferinţă de presă.

Nu voi rămâne tăcut când companiile şi ţările care controlează aprovizionarea globală cu vaccinuri consideră că populaţia săracă a lumii ar trebui să se mulţumească cu resturile„, a declarat el, iritat, relatează AFP, potrivit Agerpres.

La începutul lunii august, directorul OMS a dorit să decreteze un moratoriu asupra dozelor de rapel până la sfârşitul lunii septembrie, însă mai multe ţări bogate s-au opus public şi au lansat campania administrării celei de-a treia doze de vaccin.

Miercuri, Tedros Adhanom Ghebreyesus a cerut totuşi „o prelungire a moratoriului cel puţin până la sfârşitul anului 2021 pentru a permite fiecărei ţări să vaccineze cel puţin 40% din populaţia sa”. Organizaţia Mondială a Sănătăţii denunţă în mod constant dificultăţile accesului la vaccinuri în ţările sărace.

Obiectivele globale ale OMS rămân în continuare de a ajuta fiecare ţară să imunizeze cel puţin 10% din populaţia sa până la sfârşitul lunii, cel puţin 40% până la sfârşitul anului şi 70% din populaţia globală până la jumătatea anului viitor„, a explicat Dr. Tedros.

El a precizat că a participat la ultima reuniune a miniştrilor Sănătăţii din G20 pe 5 şi 6 septembrie la Roma: „M-au asigurat că vor face tot posibilul pentru a aduce vaccinurile necesare pentru a atinge obiectivul de 40% până la sfârşitul acestui an„, a mai spus el.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *