Omul care a vorbit ultima dată cu Cătălin Cherecheș înainte să fugă rupe tăcerea: ”Nu am fost la declarații la Poliție”

Sursă foto: Doru Dăncuş Ștefan

Viceprimarul din Baia Mare, Doru Dăncuş, cel care a vorbit ultima dată cu Cătălin Cherecheş înainte să fugă, rupe tăcerea. Acesta susţine că a pus la dispoziţie poliţiştilor imaginile de pe camerele de supraveghere, dar el nu le-a vizionat.

”Ziua de joi a fost una normală, atât pentru mine, cât și pentru domnul primar Cherecheș.

Am avut o zi plină, cu ședință de comisie, premergătoare ședinței de Consiliu Local. După ședința de Consiuliu Local, eu m-am deplasat în biroul dânsului și am avut câteva discuții legate de organizarea Târgului de Crăciun, de amplasare a standurilor în acea locație.

Am mai discutat câtva chestiuni administrative. În jurul orei 19:30 eu am părăsit sediul primăriei și de atunci nu l-am mai văzut.

Știam că o să transmită un mesaj, se pregătea de un live pe Facebook. Nu mi-a dat absolut nimic de înțeles că ar fi într-o anumită situație care să îl determine să părăsească țara.

Nu am fost la declarații la Poliție, în schimb, atunci când s-au prezentat ofițerii de la Secția Județului Maramureș, le-am pus la dispoziție accesul la camerele de luat vederi din incinta primăriei și am colaborat cu organele pentru a putea desfășura ancheta atât eu, cât și colegii mei.

Am furnizat informațiile care ne-au fost solicitate. Eu nu am vizualizat acele imagini. Imaginile au fost vizionate de către ofițerii de la IPJ Maramureș”, a declarat viceprimarul din Baia Mare, Doru Dăncuş, pentru Antena 3 CNN.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL