Skip to content
Opinii & Analize

Omul, tema sau emblema?

Două-trei zile după alegeri există obiceiul acesta ca toți anliștii să explice de ce s-a întâmplat ce s-a întâmplat, mai ales dacă la vot au apărut oarece surprize. Cum spuneam și cu altă ocazie, dacă un fenomen a fost greu de prognozat (nu de prevăzut, că suntem totuși pe terenul unor lucruri care pot fi studiate științific), în mod sigur nu este ușor de explicat. Explicația se face, ca și prognoza, pornind de la date, nu din înțelepciunea comună.

Desigur, exercițiul acesta analitic prin care se comentează în media, de multe ori complet aiurea, sondaje și procese electorale este unul firesc și chiar cu aspecte pozitive. Orice societate/comunitate vrea să știe ce se va întâmpla cu viitorul ei decizional și caută scenarii plauzibile, explicații, măcar pentru a absorbi incertitudinea. Asta înainte de alegeri. După, vin explicațiile a ce s-a întâmplat, cumva și cu scopul ritualizat de a reface cât de cât unitatea comunității care tocmai a traversat un episod extrem de concurențial.

Probabil ar fi mai util pentru toată lumea dacă s-ar discuta mai puțin cazurile punctuale, virtualmente irepetabile, și s-ar încerca mai mult înțelegerea unor fenomene asociate procesului electoral, atât cât pot fi ele decupate din situațiile concrete.

De exemplu, una dintre cele mai cunoscute “legi” ale campaniilor locale este aceea, repetată până la obsesie, că la alegerile locale contează omul, nu partidul, de unde și migrația de primari și candidați, alegerile locale fiind în sine înțesate de vedete, din moment ce cadrul de referință nu e naționalul, ci orașul, comuna, județul etc. Și desigur că o campanie pentru o localitate mică se duce la un nivel mai personal, uneori din poartă în poartă, cu fețe și probleme valabile pe perimetrul câtorva străzi, dar scenariul acesta nu este neapărat corect în orașe mari, care au populație cât o țară mică. 

Regularitățile acestea care au o oarecare valabilitate și par să guverneze o situație socială specifică, precum cea electorală, au limitele lor și nu sunt precum legile din fizică sau axiomele pe care le învățăm la matematică. Sunt pline librăriile cu manuale tâmpite de marketing electoral, unele cu poze color, care îi învață pe bieții candidați să se pozeze pentru afișe cu picioarele desfăcute ca să pară încrezători, în picioare ca să sugereze că sunt verticali, cu mâna la bărbie pentru un plus de profunzime intelectuală.

Deci ce am învățat, noi toți, alegători, consultanți și candidați deopotrivă, că e important în campania pentru locale după acest exercițiu electoral? Dilema aceasta, „trilemă” mai degrabă, între om, teme/program și sigla partidului nu are o rezolvare ușoară, chiar dacă teoretic, strict pentru poziția de primar, candidatul contează cel mai mult. Dar vezi că de multe ori ai doi, trei candidați relevanți pentru același fotoliu. Și dacă mai ai și alegeri într-un singur tur, ai toate șansele să pierzi alegerile dacă a plouat și unii din alegătorii tăi, mai eleganți, nu au vrut să își murdărească pantalonii ieșind la vot. Totul cu largul concurs al primarului în funcție, care nu a asfaltat cartierul.

Ca să rezolvăm „trilema”, o spun cu tristețe încă de la început – din toate cele trei elemente, deși avem de-a face cu un vot care ar trebui să fie eminamente gospodăresc, programul/proiectul e cel mai slab. Programul e un adjuvant în lupta dintre figuri politice și partide. Idei bune vor mai fi fost prin campanii în diferite comunități, dar noi, din păcate, în cele mai multe locuri, nu suntem în faza marilor proiecte. Cel puțin în mediul rural, încă e nevoie de asfalt, canalizare și gaze, drept urmare nu e necesar să faci cine știe ce brainstorminguri ca să identifici nevoile comunității. Problema este credibilitatea, din ce în ce mai scăzută, pe măsură ce oameni mai vechi sau mai noi se plimbă prin fotoliul de la Primărie. Vor face chestiile alea rămase nefăcute de peste douăzeci de ani? Cel mai probabil nu, sau, dacă avem noroc, le vor face într-o manieră extrem de fragmentară și dubioasă.

Nu râdeți, e cam la fel și în orașele mari. Soluțiile pentru traficul extrem de aglomerat sunt, indiferent de extracția politică a primarului, aceleași, de obicei interdicții – să nu ai voie cu mașina nu știu pe unde (în condițiile în care harta și condițiile transportului în comun sunt sub orice critică), benzi pentru autobuze și biciclete gândite atât de prost încât te întrebi dacă nu cumva sunt împotriva prevederilor codului rutier etc.

Pe scurt, tema, sau programul politic/administrativ nu va conta serios, la niciun tip de vot, atâta timp cât nu vor exista mijloace inclusiv legale prin care alesul să fie cumva evaluat după realizările în raport cu programul propus, ca și cum i s-ar fi dat un grant de către alegător, nu ca și cum ar fi fost uns într-o baronie (de unde și termenul, probabil…).

Rămân candidatul și partidul. Este ușor de înțeles cum candidatul este cel mai important dintre cele trei ingrediente, la votul pentru primărie, la votul pentru președinte sau la un eventual vot majoritar uninominal pentru Parlament (cum am avut la un moment dat, într-o anumită formă). Până la urmă sunt alegeri ad personam, în care funcția se va contopi cu persoana câștigătorului pentru următorii patru, cinci ani de mandat (depinde despre ce funcție vorbim).

Să nu subestimăm însă nici forța brandului politic de partid la alegerile locale. Gabriela Firea a pierdut primăria generală în primul rând pentru că era de la PSD. Tot pe brandul de partid PSD s-a pierdut și sectorul 6. Cazul care trebuie să atragă atenția în București este însă la sectorul 2 – favorit în sondaje, personaj neconflictual și fără concurent în sector, Dan Cristian Popescu pierde nominalizarea ca și candidat al PNL pe mâna alianței cu USR-Plus. Se face un transfer bombă la PSD, dar cea mai mare parte a electoratului nu îl urmează, ci preferă să se încredințeze unui necunoscut care nici măcar nu provenea din PNL. 

Explicația este simplă: dacă într-o comună un primar bine văzut se mută la alt partid, lectura acestui gest în termeni de „m-am mutat ca să ajutăm comuna” este inteligibilă și probabil va fi și explicată de la om la om alegătorilor. Într-un oraș mare, impactul brandului de partid este mult mai mare. Migrația unui primar va fi interpretată mai degrabă în cheia „s-a mutat ca să câștige”, „s-a mutat că s-au certat”, decât „s-a mutat pentru noi”. Afilierea ideologică sau măcar brandul de partid sunt mai importante în urban, mai ales în urbanul mare. Desigur (și spun acest lucru fără legătură cu vreun caz particular, ci adresându-mă fenomenului în sine), în loc să le vândă candidaților sondaje aiurea, ar putea și consultanții să le spună că, dacă vor într-un asemenea context să se mute la alt partid, ar putea studia mai întâi măcar rata de respingere/acceptare a partidului la care vor să se mute în rândul propriilor susținători. S-ar putea de asemenea, nu doar măsura intenția de vot pe candidați și partide, ci și imaginea pe care un partid o are în rândul diferitelor electorate pentru a regla puțin mesajele etc.

Altfel, având în vedere că, prin tradiție, la noi alegerile locale sunt cu puțin timp înaintea parlamentarelor (anul acesta mai mult decât de obicei) și comparând coloratura hărții consiliilor județene de azi cu cea de acum patru ani, se pare că ipoteza mea de cu două săptămâni în urmă se va confirma. E greu de crezut că minunea din 2016 se va repeta, pentru PSD, pe 6 decembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *