Skip to content
Politică

Omul vulnerabil

Astăzi, 3 decembrie, este Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. În 1970, Organizația Națiunilor Unite a adoptat Declarația privitoare la Drepturile Persoanelor cu Dizabilități. Adunarea Generală a Națiunilor Unite a stabilit că 1981 este Anul Internațional al Persoanelor cu Dizabilități, iar perioada 1983-1992 a devenit Deceniul Persoanelor cu Dizabilități. În fine, din 1992, 3 decembrie a fost aleasă definitiv Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități.

Cu toate că societatea conștientizează din ce în ce mai limpede problema dizabilității, există încă multe confuzii la nivelul înțelegerii acestei noțiuni. Foarte des, în vorbirea curentă, se pune semnul egalității între dizabilitate și handicap. Cele două nu sunt sinonime. Dizabilitatea este definită ca starea fizică, psihică sau mintală care afectează o persoană în activitatea sa, în deplasarea sau receptarea informațiilor externe, limitându-i astfel posibilitățile de comunicare, de interacțiune și de participare. Dizabilitățile pot fi senzoriale, motrice, intelectuale sau psihice. Relația dizabilitate-handicap este o relație de tipul cauză-efect. O persoană cu dizabilitate va avea dificultăţi de inserție – dificultăți de orice gen – așa încât va fi handicapată, în sensul ca îi vor lipsi mijloacele de a funcționa în societate.

Conform statisticilor, în lumea civilizată, 10-15% din populație este atinsă de o anumită formă de dizabilitate. În România, 3,5% dintre cetățeni sunt înregistrați cu o dizabilitate ceea ce înseamnă 700.736 de oameni. Din multe motive este greu de crezut că această cifră acoperă realitatea. Nu toți cei cu dizabilități sunt înregistrați ca atare. Există dificultăți de diagnosticare atât la copii cât și la adulți. Există și problema delicată și greu de rezolvat a părinților care nu admit ca fiilor lor să li se identifice în public dizabilitățile, ca și cum ar fi vorba despre o etichetă socială infamantă. În aceste cazuri – mult mai frecvente decât s-ar crede – teama de oprobriul public este dublată de drama familială care duce direct la imposibilitatea persoanei cu dizabilități de a se insera în societate.

Oprobriul public este o atitudine – aș spune – nedreaptă, reacţionară chiar, pentru că lipsa de înțelegere și respingerea unui om „altfel decât ceilalți” duce la izolarea acestuia și la pierderea lui ca ființă socială. O persoană cu dizabilitate nu este nici mai bună nici mai rea decât majoritatea. Este, pur și simplu, altfel. Oamenii cu dizabilități pot fi chiar geniali – este suficient să menționez numele savantului Stephen Hawking. Lumea modernă admite diversitatea sub toate formele ei și, în cazul celor cu dizabilități, exact despre asta este vorba, despre diversitate.

Conceptul de diversitate este subliniat și în Convenția ONU pentru Persoane cu Dizabilități, act la care România a aderat. Textul Convenției a fost publicat în Monitorul Oficial, la data de 26 noiembrie 2010. În această Convenție sunt specificate cele mai importante aspecte ale problemelor ridicate de dizabilitățile umane, dintre care aș menționa câteva: respectul pentru diversitate într-un total spirit de nediscriminare; participarea și integrarea deplină și efectivă în societate; egalitatea de șanse și egalitatea între sexe; respectul pentru capacitatea de evoluție a copiilor cu dizabilități; respectul pentru copiii cu dizabilităţi de a-și păstra propria identitate.

Cum spuneam, în România, sunt înregistrate 700.736 de persoane cu dizabilități. 16.000 sunt instituționalizate și, conform D.G.P.H., alte 29.184 sunt angajate cu loc de muncă. Procentul nu este mare și traduce atât inserția precară a cetățenilor români cu dizabilități, cât și inerţia, aș spune chiar, rezistența instituțională, ca să nu mai reamintesc despre prejudecăți și eresuri populare curente.

Sunt extrem de preocupată de problemele persoanelor cu dizabilități, deoarece am un copil diagnosticat cu autism. Copilul meu a recuperat enorm. El merge la o şcoală obişnuită, are prieteni, este sociabil, are umor și comunică bine cu toți cei pe care îi întâlnește. Am ajuns să cunosc sute de familii în aceeași situație. Există nenumărate ONG-uri care activează în domeniu. De altfel, ca și în alte cazuri, societatea civilă este mai informată și mai reactivă. Ceea ce constat zi de zi este că lumea românească se schimbă, își modifică atitudinea refractară și admite tot mai mult diversitatea, respingând discriminările de orice fel.

În țara noastră există încă din 2006 Legea 448, Lege privind Protecția și Promovarea Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități. Este o lege bună și cuprinzătoare dar, ca orice cadru legislativ, suportă îmbunătățiri pentru că, în zona legislativă, totul este perfectibil.

Speranțele mele – și nu numai ale mele – sunt legate de Strategia de Incluziune Socială a Persoanelor cu Dizabilități pe care o așteptăm de la Ministerul Muncii. Această strategie acoperă perioada 2014-2020 și privește toate domeniile care interesează – un termen generic – dizabilitățile: accesibilitate, justiție, drepturi, egalitate de şanse, educație, formare, sănătate, protecție socială.

Dincolo de percepția publică și de cadrul legislativ, există un aspect asupra căruia vreau să vă atrag atenția și acesta este vulnerabilitatea. Vulnerabilitatea ne privește pe toți pentru că, în orice moment al vieții noastre sau al vieții celor apropiați nouă, putem bascula, pur și simplu, într-o situație de dizabilitate și, prin urmare, putem ajunge într-o stare de handicap. Că ar fi vorba de un accident, de o boală soldată cu infirmitate sau de apariția unui copil cu un grad oarecare de autism, vulnerabilitatea se poate instala oricând, oriunde, în viața oricui. Nu devii altă persoană, dar viața ți se schimbă și începi să privești lumea înconjurătoare cu alți ochi. Aștepți înțelegere și suport fizic, material și moral de la oameni. Aștepți legi care să te ocrotească. Ai așteptări de la societate și de la guvernul țării tale. Ai nevoie de solidaritatea celorlalți și te simți solidar cu ei.

Așadar, în numele acestei solidarități, vă îndemn pe toți și vă rog pe toți să țineti seama de acest avertisment!

1 comentariu la “Omul vulnerabil

  1. Stimata Doamna,

    Nu stiu pentru cine scrieti d-voatra asemenea articole. Nu vedeti ca noi cetatenii acestui teritoriu avem alte lucruri de urmarit. Manele, seriale, emisiuni muzicale in care ii interpretam pe altii atit ca voce cit si infatisare, diverse certuri pe micul ecran cu un vocabular de te ia groaza, DNA, procese, furturi, violuri, coruptie cit cuprinde, justitie independenta de o sa raminem fara tara (paduri, pamint, bogatii, etc) etc. Va dati seama unde va ajunge aceasta natie.
    Daca doriti sa vedeti sau sa revedeti un film foarte bun pe tema pe care o abordati va recomand Taare Zameen Par (2007) – Stars on Earth. Ce frumos titlu are acest film. Stelutele pamintului.
    Cineva spunea ca pentru parinti copii reprezinta contractual cu eternitatea.

    Scurta descriere

    Ishaan este un baietel de opt ani care vede altfel lumea decat restul colegilor de scoala. In lumea lui este multa visare, muzica, armonie si pace. Insa parintii lui nu-i inteleg adevaratele talente si il crtica mereu, facand comparatie cu fratele mai mare care este foarte studios. Dupa repetate certuri in familie, si sicane aduse baiatului, tatal lui decide sa il trimita la o scoala de corectie, in speranta ca va obtine din puiul cel mic si visator un barbat pe picioarele lui.

    Lumea lui Ishaan se intristeaza si se inchide odata plecat de acasa. El nu mai este copilul vesel, si visator, ci dimpotriva se inchide si pe zi ce trece devine tot mai trist, pentru ca nici aici nu da peste profesori intelegatori si amabili.

    Norocul lui vine odata cu un nou suplinitor angajat la scoala unde invata.
    Nu uita ca esti roman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *