Skip to content
Economie Politică

OMV amână investițiile de la Marea Neagră. Motivul: intârzierea adoptătii legii off-shore

OMV a amânat o decizie privind investiţia în proiectul de explorare din Marea Neagră până anul viitor pentru că guvernul român a avut nevoie de prea mult timp pentru a crea cadrul legal adecvat, a anunţat Rainer Seele, CEO al companiei, citat de Reuters.

Explorarea în cadrul proiectului Neptun din Marea Neagră este o investiţie comună a Petrom, subsidiara OMV în România şi ExxonMobil din SUA şi ar reprezenta prima explorare de adâncime din apele româneşti.

Camera Deputaţilor a aprobat miercuri legea offshore, dar Rainer Seele a afirmat la Viena că a fost prea târziu, scrie news.ro.

Legea precizează că toate companiile implicate în operaţiuni de producţie în perimetrele offshore ale României vor fi obligate să vândă cel puţin 50% din producţia de gaz anuală în ţară.

„Nu putem să luăm o decizie în privinţa investiţiei Petrom în acest trimestru, aşa cum plănuisem”, a declarat Seele, adăugând că OMV trebuie mai întâi să evalueze condiţiile pentru ceea ce compania a numit „o investiţie de un miliard de euro”.

„Suntem foarte îngrijoraţi de faptul că vom avea restricţii în comerţul cu gaze. O astfel de libertate este foarte importantă”, a precizat Seele.

El a subliniat că spre deosebire de celelalte ţări din regiune, România este aproape independentă în totalitate din punct de vedere energetic.

România importă mai puţin de 10% din gaze din Rusia iar restul este produs local de Romgaz şi Petrom, precizează Reuters.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *