Skip to content
Energie Știri

OMV Petrom ar putea opri activitatea la Terminalul Midia, din cauza unei sancțiuni de la Garda de Mediu

ziuaconstanta.ro

OMV Petrom a primit de la Garda Națională de Mediu o sancțiune pentru desfășurarea la punctul de lucru Secția Terminal Midia a activității de transport țiței și gaze prin conducte fără sa dețină autorizație de mediu reînnoită. Garda de mediu a cerut oprirea activității până la obținerea autorizației de mediu, însă măsura a fost contestată în instanță. Până la hotărârea definitivă a instanței, măsura este suspendată, potrivit Hotnews.

O altă sancțiune, care a fost și aceasta contestată, este o amendă de 60.000 lei.

OMV Petrom susține că o eventuală oprire a Stației Terminal Midia ar conduce la oprirea completă a producției din Marea Neagră, de circa 25.000 bep/zi în prezent.

OMV Petrom mai arată că a făcut demersuri pentru obținerea prelungirii autorizației de mediu. Autorizația de mediu ar fi urmat să fie reînnoită în decembrie 2018 si OMV Petrom a depus cerere din octombrie 2018 împreună cu documentele suport, în deplină conformitate cu termenul legal prevăzut în reglementările aplicabile, după cum susține companie. Însă, procesul de reînnoire a autorizației este unul complex și s-a prelungit mai mult decât s-ar fi așteptat reprezentanții companiei, din cauza unor solicitări suplimentare din partea autorității competente de mediu.

La sfârșitul lui martie, în urma unor plângeri ale localnicilor privind contaminarea unor terenuri cu reziduuri petroliere, Garda Națională de Mediu a demarat o investigație în zona Vadu-Corbu. Conform notei de constatare comunicate de Garda Națională de Mediu, poluarea de la Vadu nu a putut fi legată de activitățile OMV Petrom în zona, se mai arată în comunicatul OMV Petrom.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *