UPDATE OMV Petrom și Romgaz, decizie privind NEPTUN DEEP. Virgil Popescu: O promisiune îndeplinită

neptun deep
neptun deep

UPDATE ORA 09:35

Fostul ministru al Energiei, Virgil Popescu, a scris pe pagina sa de Facebook că România va exploata gazele din Marea Neagră, care vor ajunge în casele românilor astfel încât va exista un surplus de gaze naturale prin dublarea producţiei cu mult peste necesarul actual al consumului intern.

El precizează că România va deveni astfel un furnizor de securitate energetică regională.

”O nouă promisiune îndeplinită: vom exploata gazele din Marea Neagră, care vor ajunge în casele românilor. Salut anunţul făcut astăzi cu privire la luarea deciziei de investiţie. Mă bucur că în urma muncii pe care am făcut-o ca ministru al Energiei am contribuit activ la luarea acestei decizii importante. Cu ajutorul şi susţinerea colegilor, a preşedintelui Klaus Iohannis, a preşedintelui PNL Nicolae Ciucă, a prim – ministrului Marcel Ciolacu, partenerilor americani şi a tuturor factorilor implicaţi am urmat o strategie clară prin care să ajungem la rezultatul de astăzi”, scrie Virgil Popescu pe Facebook.

Fostul ministru al Energiei menţionează adoptarea legii offshore, preluarea de către Romgaz a participaţiei companiei Exxon aferentă perimetrului Neptun Deep, semnarea acordului privind transportul gazelor naturale din Marea Neagră către beneficiarii autohtoni, operatori economici sau gospodării dintre Transgaz, Romgaz şi Petrom, care reprezintă ”doar o parte din paşii care au fost făcuţi pentru a ajunge mai aproape de începerea lucrărilor de exploatare a gazelor din Marea Neagră, din perimetrul Neptun Deep”.

”România va avea surplus de gaze naturale, practic dublându-şi producţia cu mult peste necesarul actual al consumului intern. Şi un alt aspect foarte important: ţara noastră va deveni un furnizor de securitate energetică regională. Le doresc mult succes celor de la Petrom şi Romgaz pentru a duce la bun sfârşit unul dintre cele mai importante proiecte din sectorul energetic din România”, mai transmite Virgil Popescu.

Ştire iniţială

OMV Petrom și Romgaz au aprobat planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale de gaze naturale Domino și Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, au informat miercuri cele două companii.

Acesta urmează să fie depus la Agenția Națională pentru Resurse Minerale pentru confirmare. OMV Petrom este operatorul, fiecare dintre companii având o participație de 50% în proiect.

OMV Petrom și Romgaz vor investi până la 4 miliarde de euro pentru faza de dezvoltare a proiectului, care va genera o producție de circa 100 miliarde de metri cubi de gaze naturale, informează adevarul.ro.

Christina Verchere, CEO OMV Petrom: „Prin decizia finală de investiție pentru proiectul Neptun Deep, deschidem un nou capitol pentru sectorul energetic românesc. Împreună cu partenerul nostru, Romgaz, intrăm în faza de dezvoltare a primului proiect offshore de mare adâncime din România. Proiectul va contribui la creșterea economică a României și va consolida securitatea energetică a țării. Pentru a ilustra dimensiunea proiectului: producția este echivalentă cu cererea anuală curentă de gaze naturale a ~ 4,3 milioane de gospodării multiplicată de ~ 30 de ori. De asemenea, este un pas major pentru strategia noastră 2030 prin care susținem tranziția energetică în Romania și în regiune.”

Răzvan Popescu, Director General Romgaz: „Neptun Deep este un proiect strategic pentru România și pentru regiune din perspectiva asigurării necesarului de gaze naturale și tranziției energetice a țării. Începând cu 2027 vom avea o nouă sursă de gaze naturale, care are potențialul de a crește semnificativ producția de gaze naturale a țării. Suntem mândri să fim parte a unui proiect inovator, care va aduce beneficii semnificative pe termen lung.”

Aristotel Jude, Director General Adjunct Romgaz: „Proiectul Neptun Deep intră astăzi într-o nouă fază, decizia de a investi în dezvoltarea zăcămintelor din acest perimetru este una istorică pentru toate părțile interesate și care va aduce beneficii incontestabile securității și independenței energetice a României. Rămânem angajați în atingerea obiectivelor acestui proiect și suntem încrezători că Agenția Națională pentru Resurse Minerale va confirma, cât mai curând posibil, planul de dezvoltare a zăcămintelor comerciale Domino și Pelican Sud din perimetrul Neptun Deep, moment de la care va începe efectiv etapa de dezvoltare a acestor zăcăminte”.

Prima producție este estimată pentru anul 2027

Infrastructura necesară pentru dezvoltarea zăcămintelor offshore de gaze naturale Domino și Pelican Sud include 10 sonde, 3 sisteme de producție submarine și rețeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore, conducta principală de gaze către Tuzla și o stație de măsurare a gazelor. Platforma își generează propria energie electrică, funcționând la cele mai înalte standarde de siguranță și protecție a mediului. Întreaga infrastructură va fi operată de la distanță, prin intermediul unei replici digitale (digital twin). Acesta permite optimizarea proceselor și va contribui la îmbunătățirea performanței de mediu, prin eficientizarea consumului energetic și reducerea emisiilor.

Prima producție este estimată în 2027. Producția la platou va fi de aproximativ 8 miliarde metri cubi anual (~140,000 bep/zi), timp de circa 10 ani.

Perimetrul Neptun Deep din Marea Neagră are o suprafață de 7.500 km2 și se află la o distanță de circa 160 km de țărm, în ape cu adâncimi cuprinse între 100 și 1.000 de metri. Explorarea perimetrului a fost accelerată în 2008 și a inclus două campanii de achiziție 3D și doua campanii de foraj de explorare. Prima descoperire de gaze a avut loc în 2012.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: