Skip to content
Video

Onțanu arată dedesubturile fuziunii PMP – UNPR: Vor pleca văzând cu ochii EXCLUSIV

www.evz.ro

Invitatul ediției din această săptămână a interviurilor video marca PSnews.ro a fost fostul primar al Sectorului 2 din București, Neculai Onțanu.

Unul dintre subiectele atinse de fostul edil a fost fuziunea dintre Uniunea Națională pentru Progresul României și Partidul Mișcarea Populară, produsă în iulie 2016. Recent, ex-președintele Traian Băsescu a anunțat că dorește să denunțe protocolul încheiat între cele două partide.

În trecut, Onțanu a deținut o funcție importantă în Uniune, de fost secretar general, lucru pe care l-a amintit și el, în timpul interviului.

Poziția fostului primar a fost clară: fuziunea dintre cele două formațiuni politice nu numai că a fost neîntemeiată ideologic, dar a dus la mai multe rele decât beneficii pentru ambii actori. Mulți oameni au plecat din Uniunea Națională pentru Progresul României, odată cu electoratul dezamăgit de această asociere.

Am deținut această funcție (n.r. – de secretar general) încă de la începutul partidului – am și lucrat pe la Statut. A fost o mișcare greșită și din partea UNPR-ului, și din partea PMP-ului. Această fuziune a fost o măsură greșită, care s-a bazat doar pe beneficii ușoare. Ce câștigăm? Câțiva consilieri, câțiva parlamentari. În primul rând greșită pentru că nu existau compatibilități politice între UNPR și PMP. PMP-ul e într-o altă zonă politică, UNPR-ul era într-o altă zonă – era evident că lucrul acesta se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Și astăzi, vedeți, au apărut discuții și de la UNPR, cu reanimarea lui, dar cine a câștigat? A câștigat UNPR pentru acea fuziune? Nu. A câștigat PMP? Nu. Urmarea acestei fuziuni nefericite, hotărâtă de conducerea Uniunii: au plecat foarte mulți consilieri, foarte mulți oameni au fost dezamăgiți de această măsură (electoratul, ca atare – avea 250.000 de oameni care au pus ștampila pe UNPR și au fost dezamăgiți, nu le-a plăcut această măsură). Acela a fost și momentul despărțirii mele de Uniune. A fost o greșeală, a punctat președintele ADER.

Mai mult decât atât, singurii ce ar beneficia de pe urma acestei fuziuni sunt aceia care, imediat după ce modificările Legii 393/2004 vor trece iar aleșii locali, membri ai partidelor politice absorbite prin fuziune, vor putea să devină consilieri independenți, vor face un pas în această direcție.

”Și acum, în ultima perioadă, câțiva parlamentari de la PMP, care proveneau de la UNPR, au dezertat. Ce sunt oamenii ăștia? E evident că măsura care s-a luat atunci a fost greșită. Inițiativa asta legislativă nouă, pe care PSD-ul a introdus-o – dar a aprobat-o și PNL, că le convine – de a stabili că atunci când două partide fuzionează, consilierii partidelor se pot declara independenți. Ce se urmărește de fapt? Ca, prin fuziunea pe care a făcut-o UNPR cu PMP, toți consilierii să aibă libertatea de a se duce ori în stânga, ori în dreapta. Cum va fi promulgată legea, va apărea în Monitorul Oficial, vor pleca văzând cu ochii. Din păcate, aceasta este situația. A fost o măsură nefericită, neinspirată, luată atunci, și toți actorii au pierdut”, a punctat Onțanu.

Nu în ultimul rând, el a amintit că există voci care ar nega producerea fuziunii UNPR – PMP: ”E clar că fuziunea s-a produs. Ea s-a făcut. Acum, din partea unor lideri cărora nu le-a plăcut, deși s-au luptat ca să se facă, au făcut contestații, au spus că fuziunea nu a avut loc. Ea s-a făcut și instanța va constata asta.”

Puteți viziona secvența începând cu minutul 38:25 și până la 42:50

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *