Skip to content
Internațional

ONU: Pandemia a produs o avalanşă de ură şi de xenofobie

Facebook

Pandemia de COVID-19 generează „o avalanşă de ură şi de xenofobie”, a denunţat vineri într-un comunicat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, fără a numi vreo ţară sau vreo persoană şi făcând apel la „o reacţie fermă” pentru a-i pune capăt, informează AFP.

Găsim ţapi ispăşitori, întreţinem teama. Ura faţă de străin se răspândeşte pe internet şi pe străzi. Teoriile conspiraţiilor cu caracter antisemit proliferează, iar musulmanii sunt victime ale unor atacuri legate de COVID-19”, a adăugat el.

Potrivit lui Guterres, „migranţi şi refugiaţi au fost acuzaţi că răspândesc virusul şi li s-a refuzat accesul la îngrijiri medicale”, în timp ce „ideea dezgustătoare că pot fi sacrificate” persoanele în vârstă, care se numără printre cele mai vulnerabile, „a început să se răspândească”, informează digi24.ro.

Jurnalişti, avertizori de integritate, profesionişti din sănătate, lucrători umanitari şi apărători ai drepturilor omului sunt luaţi ca ţintă pur şi simplu deoarece îşi fac meseria”, critică de asemenea secretarul general al ONU.

Este nevoie „de o acţiune fermă pentru a pune capăt discursurilor urii în întreaga lume”, afirmă Antonio Guterres, cerându-le în special profesorilor „să se intereseze în stăpânirea instrumentelor digitale” de către tineri – „un public captiv” – şi reţelelor sociale „să facă mai mult împotriva conţinuturilor rasiste, misogine sau dăunătoare”.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *