Skip to content
Europa

ONU: Peste 50.000 de ucraineni şi-au părăsit ţara în ultimele 48 de ore

Facebook

Cel puţin 50.000 de ucraineni şi-au părăsit ţara în ultimele 48 de ore, de la începerea invaziei militare ruse, a afirmat vineri şeful agenţiei ONU pentru refugiaţi, care a contabilizat joi 100.000 de persoane strămutate în Ucraina, transmite AFP.

”Peste 50.000 de refugiaţi ucraineni şi-au părăsit ţara cel puţin în 48 de ore – în majoritate către Polonia şi Republica Moldova – şi mulţi alţii se îndreaptă către frontiere”, a scris Înaltul comisar al ONU pentru refugiaţi, Filippo Grandi, pe Twitter.

Potrivit sursei citate de Agerpres, el a mulţumit ”guvernelor şi cetăţenilor ţărilor care păstrează frontierele deschise şi primesc refugiaţi”. Într-un alt mesaj, Grandi i-a mulţumit preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, pentru că ”a permis persoanelor care pleacă din Ucraina să traverseze în deplină securitate frontiera cu Moldova”, el dând asigurări UNHCR va ”face tot posibilul pentru a contribui la mobilizarea ajutorului internaţional în timp ce îi primiţi şi găzduiţi”.

Preşedintele rus Vladimir Putin a declanşat joi în zori invadarea Ucrainei, cu lovituri aeriene şi avansarea forţelor terestre inclusiv în direcţia Kievului. Vineri, forţele ucrainene luptau contra militarilor ruşi în capitala Ucrainei, în timp ce liderul de la Kremlin a sfidat sancţiunile occidentale şi a cerut armatei ucrainene să preia puterea la Kiev.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *