Skip to content
Internațional

ONU se uneşte şi reafirmă interzicerea armamentului chimic

Evz
" "

Cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU au adoptat o declaraţie cu privire la interzicerea folosirii armamentului chimic, printr-un consens pus la încercare de mult timp de Războiul din Siria şi cazurile Skripal în Marea Britanie şi Kim Jong Nam în Malaysia, relatează AFP, citată de news.ro.

”Consiliul reafirmă că folosirea armelor chimice constituie o încălcare a dreptului internaţional şi condamnă în cei mai puternici termeni utilizarea armelor chimice”, se subliniază în această declaraţie adoptată vineri – în unanimitate -, o iniţiativă a Regatului Unit.

”Folosirea armelor chimice indiferent unde, când, de către cine şi de circumstanţe este inacceptabilă şi reprezintă o ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale”, se arată în text.

" "
" "

”Consiliul se declară ferm convins că persoanele responsabile de folosirea acestor arme trebuie să dea socoteală de faptele lor”, se subliniază în declaraţie.

În februarie 2017, agentul neurotoxic VX a fost găsit asupra fratelui vitreg al dictatorului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Jong Nam, asasinat la Kuala Lumpur.

Însă cazul care a împărţit ONU a opus, un an mai târziu, Regatul Unit şi Rusia, după otrăvirea cu agentul neurotoxic noviciok, în martie 2018, a unui fost spion rus, Serghei Skripal, şi fiicei sale, Iulia, la Salisbury, în Anglia.

În ultimii ani, Occidentul s-a opus de asemenea adesea Rusiei, în Consiliul de Securitate, pe tema folosirii armamentului chimic în Siria.

În declaraţia sa, Consiliul de Securitate ”îndeamnă toate statele care nu a făcut deja acest lucru să devină fără întârziere părţi” ale Convenţiei privind interzicerea creării, fabricării, stocării şi folosirii armamentului chimic şi privind distrugerea acestuia.

Această Convenţie din 1993 a intrat în vigoare în 1997. Siria a aderat la ea în 2013, Israelul a semnat-o, dar nu a ratificat-o, iar Coreea de Nord, Egiptul şi Sudanul de Sud nu fac parte din ea.

Ambasadorul francez la ONU Nicolas de Rivière şi-a exprimat speranţa ca adoptarea acestei declaraţii să permită revenirea la o ”traiectorie de dezarmare completă” în Siria.

Prin vocea adjunctului ambasadorului său, Dmitri Polianski, Rusia a subliniat la rândul său necesitatea interzicerii recursului ”grupărilor teroriste” la armament chimic.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *