Raport ONU: Victime ale atacului Hamas asupra Israelului au fost violate

Israel Gaza Hamas
Sursa foto: X

Există „motive întemeiate pentru a crede” că victimele atacului Hamas din 7 octombrie au fost violate, la fel şi unii ostatici deţinuţi în Gaza, potrivit unui raport al ONU publicat luni, care nu precizează numărul acestor violenţe sexuale, informează AFP, preluată de Agerpres.

În timp ce Naţiunile Unite au fost criticate pentru că au reacţionat prea lent la violurile şi violenţele sexuale de care Israelul acuză Hamas că le-a comis pe 7 octombrie, reprezentanta specială a ONU asupra violenţelor sexuale în timpul conflictelor, Pramila Patten, însoţită de experţi, s-a deplasat la începutul lui februarie timp de două săptămâni şi jumătate în Israel şi în Cisiordania.

Pe baza informaţiilor adunate „de la surse multiple şi independente, există motive întemeiate pentru a crede că violenţe sexuale legate de conflict au avut loc în timpul atacului din 7 octombrie în mai multe locuri la periferia Fâşiei Gaza, inclusiv violuri şi violuri în grup, în cel puţin trei locuri”, printre care cel unde s-a desfăşurat festivalul Nova, arată raportul.

În pofida apelurilor lansate pentru ca victimele violenţelor sexuale să vină să depună mărturie, niciuna dintre ele nu s-a prezentat. Membrii misiunii au putut discuta cu supravieţuitori şi martori ai atacurilor din 7 octombrie şi cu membri ai serviciilor de sănătate, şi au vizionat 5.000 de fotografii şi 50 de ore de imagini cu atacurile Hamas.

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: