OPEC+ crește producția de petrol, dar efectul este limitat din cauza blocajului din Strâmtoarea Ormuz

OPEC
Sursa foto: X

OPEC+ a decis duminică să majoreze cu 206.000 de barili de petrol pe zi cotele de producție pentru luna mai, însă creșterea este în mare parte simbolică, deoarece principalii producători nu pot livra volume suplimentare din cauza războiului din Orientul Mijlociu.

Decizia vine în contextul în care Strâmtoarea Ormuz, cea mai importantă rută pentru transportul petrolului la nivel mondial, este practic blocată de la sfârșitul lunii februarie, în contextul războiului dintre SUA, Israel și Iran, notează Reuters.

Din acest motiv, exporturile unor membri importanți ai OPEC+, precum Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Irak, au fost afectate.

Creșterea de 206.000 de barili pe zi reprezintă mai puțin de 2% din volumul pierdut din cauza închiderii Strâmtorii Ormuz. Totuși, surse Reuters din cadrul alianței spun că măsura arată disponibilitatea grupului de a majora rapid producția imediat ce traficul prin strâmtoare va reveni la normal.

Prețurile petrolului au urcat aproape de 120 de dolari pe baril, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, iar scumpirea carburanților pune presiune pe consumatori și companii din întreaga lume.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: