PSnews

Recent

Operațiunea ”Înregistrări la Dâmbovița”: ce BOMBE își pregătesc Dragnea și Țuțuianu! EXCLUSIV SURSE

stiridb.ro

Potrivit surselor PSnews.ro, operațiunea ”Înregistrări la Dâmbovița” este declanșată chiar de șeful PSD-ist Liviu Dragnea, în ”coproducție” cu ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, și vizează atingerea a două obiective principale: pe de o parte, ”legitimarea” unei viitoare excluderi din partid a baronului Adrian Țuțuianu, în cadrul următorului CEx, și, pe de altă parte, divagarea atenției (printr-un scandal regizat și controlat) de la eșecul lamentabil al referendumului pentru familie.

De partea cealaltă a baricadei, Adrian Țuțuianu, Paul Stănescu și Gabriela Firea au convenit să mențină o poziție comună (senatorul se bazează și pe susținerea baronului de Vaslui, Dumitru Buzatu), dar, având în vedere aruncarea înregistrărilor audio în presa de partid, rebelii se așteaptă la ce e mai rău de la viitorul CEx, unde, cel mai probabil, fidelii lui Dragnea vor solicita excluderea lui Țuțuianu din partidul celor trei trandafiri.

Parlamentarii rebelilor

Sursele citate ne-au precizat că principalii trei semnatari ai scrisorii anti-Dragnea beneficiază încă de sprijinul a opt filiale, dar și de suportul a numeroși parlamentari (peste 20) – ceea ce reprezintă un atu important, în contextul în care majoritatea parlamentară este amenințată de contrele cu ALDE și UDMR. Pe de altă parte, pe lângă liderii fideli lui Dragnea și pe lângă cei care au făcut obiectul noilor trocuri vizând viitoarele remanieri guvernamentale, în CEx sunt și lideri care nu intenționează să se implice într-o astfel de vendetă, pentru simplul motiv că au o relație veche cu Adrian Țuțuianu și nici nu ar câștiga nimic prin mazilirea acestuia, cu atât mai mult cu cât, inevitabil, asupra viitorului apropiat al lui Dragnea planează numeroase și legitime semne de întrebare, iar cei mai mulți lideri ai PSD sunt conștienți că, după o prăbușire a teleormăneanului, Țuțuianu s-ar putea întoarce cu ușurință printre primii trei lideri de la vârful partidului (alături de Gabriela Firea, care, ne place sau nu, rămâne cel mai bine cotat lider PSD în sondajele de opinie.

Fanteziile Rovanei

La nivel de wishful thinking, Liviu Drganea își dorește să-l excludă pe Țuțuianu – e puțin probabil că va mai beneficia de un context la fel de favorabil! – și să o impună pe Rovana Plumb la șefia PSD Dâmbovița. Acest scenariu ridică însă o serie de impedimente, întrucât Dragnea a mai încercat, în urmă cu câteva luni, un puci similar, însă Țuțuianu s-a ținut bine pe picioare, iar influența reală a Rovanei Plumb – dincolo de bravadele pe care le face la București – este egală cu zero pe raza județului Dâmbovița.

Îi cere din nou demisia!

O dovadă în acest sens e chiar faptul că, vineri, primarii din județul Dâmbovița au semnat o scrisoare deschisă de susținere pentru Țuțuianu în care îi somează pe liderii de la Kiseleff să înceteze atacurile la adresa senatorului. Deosebit de interesant este că primarii își anunță public suportul pentru scrisoarea anti-Dragnea, ceea ce înseamnă că Țuțuianu îi solicită din nou demisia teleormăneanului.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi