Operațiunea USR de aruncat praf în ochii românilor. Exemple de dublu discurs

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

„Fără penali în funcții publice”, mult trâmbițata inițiativă a Uniunii Salvați România (USR), s-a fâsâit, la fel cum s-a fâsâit partidul încă de la înființare.

Astfel, dacă la început a fost “Fără penali în funcții publice”, și a mers așa până când a apărut primul USR-ist “penal”, după aceea, “Fără penali în funcții publice” s-a nuanțat, transformându-se inevitabil în “Fără penalii lor în funcții publice”, cu subsidiarul “Penalii noștri nu sunt penali, ci sunt victime cinstite ale malpraxisului judiciar”.

Apoi, nu mult după “Fără penali în funcții publice”, a apărut și complementarul “Fără pensionari speciali”. Iar ăsta a duduit până acum câteva zile, când vedeta USR-istă a sistemului judiciar – Cristi Danileț – s-a pensionat la 48 de ani. Cu pensie specială, desigur. De câteva zile, de când s-a produs această pensionare specială USR-istă, o țară întreagă așteaptă cu sufletul la gură afișele stradale prin care USR să condamne grozăvia. Dar afișele întârzie să apară. Nu vor apărea deloc, notează jurnaliștii de la plusinfo.org

Pentru că “Fără pensii speciale” va fi și el nuanțat și se va transforma în “Fără pensii speciale, cu excepția pensiilor speciale pe care le iau ai noștri”, cu subsidiarul “Pensiile noastre speciale sunt corecte”.

A mai fost și “Vrem o țară ca afară”. Aici, nuanțarea se impune de la sine: “Da, vrem în continuare o țară ca afară, adică țara pe care o avem deja, dar cu penalii noștri cinstiți și cu pensiile noastre speciale corecte.”

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: