Skip to content
Politică

Oprea face tandem cu Ponta. NU demisiei. Cei doi denunță cinismul lui Iohannis

Oprea face tandem cu Ponta. NU demisiei. Cei doi denunță cinismul lui Iohannis

Iohannis a pus tunurile pe Ponta si Oprea, declarând, în cadrul unei conferințe de presă de la Cotroceni, că vicepremierul Oprea trebuie să demisioneze din cauza comunicării deficitare privind accidentul tragic în urma căruia polițistul Bogdan Gigină, membru al coloanei oficiale a ministrului de Interne, a decedat. „Intreaga comunicare pe acest accident a fost catastrofala.”  a opinat Iohannis. Astfel, președintele a declarat ca este decizia lui Oprea ce va face și cum va răspunde acestei solicitări publice.

 

După ce această solicitare a inflamat opinia publică și o serie de politicieni, premierul Victor Ponta, partenerul de coaliție guvernamentală al lui Oprea, a oferit un răspuns promp pe această problemă. Prezent intr-o emisiune de la postul Romania TV, prim-ministrul l-a atacat pe Iohannis ironizându-l pe șeful cancelariei prezidențiale, Dan Mihalache surprins în timp ce dormea în cadrul unei întâlniri oficiale din Serbia și exprimând că președintele laolaltă cu PNL dau dovada unui cinism incredibil întrucât se folosesc de o tragedie pentru a face calcule politice:

„Cum vi s-ar parea daca l-as chema maine la mine pe domnul Dan Mihalache si l-as sfatui sa-si dea demisia? (…) Ceea ce pot eu sa spun despre acest caz. Evident ca e o tragedie, un tanar si-a pierdut viata si dupa asta celelalte lucruri sunt mai putin importante. E un dosar la Parchet si sunt foarte convins ca in curand (…)  ce consider anormal este ca dupa o tragedie (…) ajungem la ceea ce se intampla in mod constant. Si aume cei de la PNL si domnul Iohannis, cand apare o moarte, profita. Ca si in cazul din Apuseni. Cred ca tragedia, supararea si cercetarea de catre organele statului a acestei situatii e normala si legimita, pe de alta parte acest obicei al PNL de a politiza o tragedie ca sa obtina un avantaj politic mi se pare reprobabil. (…) Chiar si domnul Iohannis, doamna Gorghiu, domnul Blaga, domnul Predoiu (…)  i-au facut o curte teribila domnului Oprea, sa tradeze guvernul si sa voteze cu ei. Asa cum domnul Oprea i-a spus sunt un om serios, nu ma ocup cu tradari, dintr-o data a devenit inamicul public numarul unu. Sa speculezi tragedia cuiva ca sa te razbuni politic pe cineva care nu a vrut sa tradeze, asta mi se pare anormale. (…) Cred ca presedintele , domnul Iohannis, vrea sa profite de orice ocazie, de moarte unui tanar ca sa puna guvernul domniei sale, ceea ce mi se pare de un cinism extraordinar.”, a punctat premierul.

Victor Ponta a evidențiat chiar mai mult ideea că liberalii din opoziție, impreună cu președintele Iohannis, exploatează această tragedie și o folosesc în scop politic: „Cred ca daca pot sa folosești moartea unui tanar pentru un scop politic ii cred in stare de orice.(…) Domnul Iohannis, doamna Gorghiu nu sunt deloc sinceri si au interes…”

Referitor la poziția vicepremierului Oprea față de solicitarea demisiei, Ponta a clarificat că aceasta: „Va veni maine dimineata cu o reactie foarte clara si acela e punctul domniei sale de vedere. (…) Reactia presedintelui Iohannis are legatura cu majoritatea parlamentara, nu are legatura cu ce s-a intamplat. 

Potrivit dezvaluirilor premierului Ponta, Gabriel Oprea nu va demisiona: „Nu, pentru ca nu se considera vinovat pentru ca e o ancheta in curs care va stabili exact cine este vinovat si de ce.”

Totodată, primul ministru a explicat că funcția de cap al Internelor este una extrem de dificilă și  problematică, luându-i apărarea lui Oprea în cazul accidentului polițistului aflat în coloana sa oficială. Nu în ultimul rând, Ponta a mai opinat că doar în urma anchetei se vor putea aduce lămuriri asupra problemei și a vinovaților, restul fiind doar presupoziții care ascund cu scop și interes politic: „Ministrul de Interne e cam cea mai grea functie din guvern pentru  ca tot ceea ce se intampla (…) ati vazut cazul violului de la Vaslui, inundatii. (…) Atunci cand a cazut acel elicopter in Siutghiol iarasi se cerea demisia lui Raed Arafat. Ancheta penala trebuie sa spune cine ce a gresit (…) dar tendina domnului Iohannis a doamnei Gorghiu, a dlui Predoiu de a te folosi de orice prilej. (…)  Eu n-am auzit sa spuna vreodata cei de la PNL: vreau sa plece guvernul asta ca sa facem asa cu salariile, cu fondurile europene. Voi ce vreti sa faceti pentru Romania daca veti veni la anul? N-am auzit vreo critica a guvernarii. Totusi, vorbim de planuri paralele. Daca vin ei la guvernare ce se intampla?”, a mai declarat Victor Ponta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *