Skip to content
Politică

Oprișan răsuflă ușurat deocamdată. Ce au decis magistrații

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, răsuflă ușurat deocamdată.

Procesul în care Marian Oprișan, este acuzat de mai multe fapte penale a fost amânat pe 28 octombrie, printr-o decizie, luată vineri, de Curtea de Apel Cluj, potrivit agerpres.ro.

În acest context, avocatul lui Marian Oprișan, Gheorghiță Mateuț, a declarat că pe 28 octombrie vor fi audiați mai mulți martori.

‘Instanța a decis amânarea cauzei și a dat un nou termen, pe 28 octombrie, în vederea administrării probelor. S-au încuviințat toate cererile de probe formulate de apărare, pentru combaterea motivelor de apel. Este vorba de înscrisuri, dar și 12 martori care urmează să fie audiați de Curtea de Apel Cluj‘, a menționat Gheorghiță Mateuț.

În același timp, Marian Oprișan a reiterat faptul că e nevinovat.

‘Asta e viața, ne vedem pe 28 octombrie. Am susținut mereu că sunt nevinovat. Am încredere în magistrații judecători, garanți ai statului de drept și atâta timp cât avem magistrați cinstiți, în țara asta nu pot să meargă la închisoare decât cei vinovați. Cei nevinovați trebuie să aibă o stare de normalitate’, a menționat Marian Oprișan.

 

În iunie 2006, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată a lui Oprișan pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals și uz de fals. Procurorii DNA l-au învinuit pe președintele CJ Vrancea pentru cheltuirea în mod nelegal a 1,9 milioane de dolari pentru balastarea a 41 de drumuri comunale, dar și pentru modul cum s-a achiziționat Complexul Turistic ‘Căprioara’.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *