Opt candidați pentru funcția de primar al Zalăului, la alegerile locale parțiale

Sursa foto: Pinterest

Opt candidați, dintre care cinci independenți și trei reprezentanți ai unor partide politice, s-au înscris în cursa pentru funcția de primar al Zalăului, la alegerile locale parțiale din data de 4 mai.

Biroul Electoral de Circumscripție Municipală Zalău a acceptat, până la data limită de depunere, candidaturile independenților Teodor Bălăjel, Andrei Lațcău, Bogdan Ilieș, Cristian Vasile Lungu și Mariana Torgie, alături de social-democratul Florin Florian, Sergiu Baidoc din partea USR și Pusok Ferenc din partea SOS România.

Cu o candidatură depusă din partea PSD, Florin Florian este susținut și de către organizațiile județene ale PNL și UDMR, care nu au propus candidați pentru funcția de primar.

Fost viceprimar al Zalăului în perioada 2016-2024, cu susținerea PSD, Teodor Bălejel și-a dat demisia din partid și a ales că candideze independent.

Cristian Vasile Lungu a fost senator în perioada 2016-2020, ales pe listele PMP, însă candidează fără susținerea unei formațiuni politice.

La Zalău se organizează, în 4 mai, alegeri pentru funcția de primar, după ce primarul ales în 2024, social-democratul Ionel Ciunt, a obținut un mandat de deputat în urma alegerilor parlamentare de anul trecut.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: