Opt milioane de euro pentru o colecţie Elton John la o licitaţie de la New York

Sursa foto: X

Obiectele lui Elton John au fost vândute, miercuri, la aproape 8 milioane de dolari la o licitaţie organizată la casa Christie’s din New York, prima dintr-o serie dedicată artistului: mai mult de 200.000 de dolari pentru pianul cu coadă, aproape două milioane de dolari pentru tripticul lui Banksy.

În incinta Rockefeller Center, unde îşi are sediul în Manhattan, cizme argintii marcate cu un E şi un J purtate în concert au ajuns şi ele la 94.500 de dolari – estimarea lor a fost între 5.000 şi 10.000 de dolari -, în timp ce o pereche de ochelari, emblematici pentru look-ul cântăreţului britanic, şi-au găsit un cumpărător pentru 22.680 de dolari, de zece ori mai mult decât estimarea anunţată.

În timpul celor opt vânzări fizice sau online, până la 28 februarie, colecţionarii îşi pot permite, de asemenea, printre sute de loturi, ţinute de concert ale legendarului pianist, care a spus adio scenei în 2023. Un costum din anii 1970, conceput de designerul Annie Reavey, a fost vândut, miercuri seară, cu 12.600 de dolari.

Majoritatea obiectelor provin din reşedinţa luxoasă a artistului din Atlanta, care a fost vândută recent.

Muzicianul, cunoscut pentru „Your Song”, „Rocket Man”, „I’m Still Standing”, „Sacrifice”, costumele sale extravagante şi angajamentul său în lupta împotriva SIDA, făcuse din capitala statului Georgia, în sudul Statelor Unite, baza pentru turneele sale americane.

Christie’s a explicat într-un comunicat de presă că această alegere a fost făcută din „motive personale”.

Elton John a fost mult timp afectat de dependenţa de alcool şi droguri, iar „după ce s-a lăsat de băutură în 1990, a găsit confort şi sprijin în această comunitate caldă şi în centrele de dezintoxicare din oraş, precum Triangle Club, care au jucat un rol vital în recuperarea sa”, potrivit casei de licitaţii.

Colecţia, alcătuită împreună cu soţul său, David Furnish, include lucrări ale artiştilor Keith Haring, Andy Warhol, Robert Mapplethorpe şi Richard Avedon şi este o dovadă a gustului cuplului pentru arta contemporană.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: