În ultimele 24 de ore salvamontiștii au salvat opt persoane în urma intervențiilor de pe munte, trei dintre oameni fiind transportați la spital cu ambulanța.
Reprezentanţii Salvamont România au transmis, duminică dimineaţă, că, în ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 8 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. Câte două dintre apeluri au fost pentru Salvamont Mureş şi Salvamont Caraş-Severin, iar câte un apel pentru Salvamont Gorj, Salvamont Bran, Salvamont Zărneşti şi Salvamont Maramureş.
„În cazul acestor intervenţii au fost salvate 8 persoane. Dintre acestea, 3 persoane au fost transportate cu Ambulanţele SAJ, SMURD sau Salvamont la spital”, au precizat salvamontiştii.
Citeşte mai mult aici.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News











