Skip to content
Politică

Optimism la PNL. Ce concluzii au tras liberalii după întâlnirea cu social-democrații

newsar.ro

Liberalii sunt optimiști în privința încheierii unei înțelegeri cu Partidul Social Democrat (PSD). Surse liberale au precizat pentru PS News că prima rundă de negocieri dintre cele două partide „doar a lansat perspectiva unei viitoare colaborări”, iar o nouă întâlnire care va avea loc zilele viitoare ”o va și concretiza”.

„PSD chiar s-a arătat dispus să negocieze, să se așeze la masă cu noi. Asta a fost impresia de la întâlnire, că vor să stăm la aceeași masă. E adevărat, au venit cu cele zece condiții care să fie introduse în programul de guvernare și cu susținerea temporară a Guvernului Ciucă, până în februarie. Aici probabil vor exista ceva discuții zilele astea, dar să fim serioși, și Cîțu vrea să fie susținut Ciucă doar câteva luni și apoi eventual să revină el. E clar că va accepta condițiile impuse și va bate palma cu PSD zilele astea. Chiar nu cred că avem de ce să ne îngrijorăm”, au precizat surse liberale pentru PS News.

Precizăm că liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni, la sediul central al partidului, că nu se pune problema în acest moment ca PSD să intre la guvernare şi nici nu au existat discuţii în acest sens şi a precizat că social-democraţii i-au trimis premierului desemnat, Nicolae Ciucă, lista cu cele zece măsuri care trebuie implementate imediat, urmând ca acesta să le arate programul de guvernare.

Priorităţile românilor nu sunt nici crizele politice, şi ştim cine le-a provocat, USR şi PNL. Cred că priorităţile rămân facturile la energie şi pandemia. În acest moment, PSD nu a avut negocieri de a intra la guvernare sau de a nu intra la guvernare. Singura discuţie a fost cu premierul desemnat, căruia i-am trimis cele zece priorităţi ale PSD, eventual să le prindă în Programul de Guvernare şi rămânând ca domnia sa să ne trimită programul de guvernare, cât mai repede.

”Una dintre cele mai preferate emisiuni ale mele era cea cu copiii spun lucruri trăznite. Se pare că şi când eşti om mare şi când ai de-a face cu o Românie la răscruce, alţii spun lucruri trăznite”, a comentat Ciolacu, despre informaţiile potrivit cărora Florin Cîţu nu doreşte un guvern asumat PNL-PSD.

Despre decizia PSD privind susţinerea Guvernului Ciucă, Marcel Ciolacu a spus: ”Am spus că e nevoie de un guvern stabil, momentan se discută despre un guvern minoritar, noi am spus că vorbim despre un guvern până la 1 febvruiarie, deja se aude că va fi un program de guvernare pe trei ani de zile. Haideţi să vedem programul”.

Pe mine nu mă interesează nicio funcţie, nici la Cameră nici la Guvern, îmi e de ajuns funcţia de preşedinte al PSD”, a mai arătat Ciolacu, despre informaţiile privind preluarea preşedinţiei Camerei Deputaţilor de către PSD.

Amintim că liderii PNL și PSD s-au întâlnit duminică, la Vila Lac, pentru discuții despre viitoarea guvernare, dar nu au ajuns deocamdată la nicio înțelegere. La negocierile de la Vila Lac au participat Nicolae Ciucă, Florin Cîțu, Dan Vîlceanu și Rareș Bogdan din partea PNL și Marcel Ciolacu, Vasile Dîncu și Paul Stănescu din partea PSD.

Nicolae Ciucă are la dispoziție 10 zile să vină cu guvernul în Parlament pentru votul de învestitură, adică până la finalul săptămânii viitoare. Acesta are nevoie de 234 de voturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *