Există o oază de liniște la doar două ore de București. Peste 1.000 de tineri au ales să-și construiască viitorul în acest oraș.
Un oraş din România a devenit atractiv pentru peste 1.000 de români, în special tineri, care au decis să scape de agitația urbană și să-și construiască un viitor într-un mediu mai liniștit și mai aproape de natură.
Situat la doar două ore de București, acest oraș a devenit un refugiu pentru cei obosiți de traficul și zgomotul din mediul urban.
Potrivit specialiștilor, această mișcare nu este un caz izolat, ci se încadrează într-o tendință mai amplă în care peste 200.000 de oameni au ales să-și îndrepte atenția către zonele rurale și să investească în proprietăți la țară.
Mulți români optează pentru astfel de schimbări pentru a scăpa de aglomerația și stresul din marile orașe, făcând alegeri înțelepte pentru viitorul lor.
Orașul Pucioasa, din Dâmboviţa, este înconjurat de frumusețea Munților Bucegi. Acest oraş a înregistrat o creștere semnificativă, ajungând să aibă peste 3.000 de case.
„Omul își dorește un acces facil la sănătate. Avem și grădinițe și școli sunt oportunități destule, chiar dacă nu sunt toate în Pucioasa”, spune primarul, potrivit observatornews.ro.
Peste 1000 de locuitori, în special din București și din alte zone urbane, au ales să se mute aici în ultimii ani şi au creat o comunitate înfloritoare.
La Maluri este cea mai rustică parte din Pucioasa, dar și cea mai căutată de către viitorii tineri proprietari.
O casă veche în zone apropiate oraşelor reşedinţă de judeţ pleacă de la 30.000 de euro în sus şi are nevoie de investiţii importante. O construcţie nouă într-o astfel de comună poate depăşi 100.000 de euro.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News