Orașul din România desemnat destinația turistică a anului 2025

Delta Dunării
Sursa foto: X

Oradea a fost desemnată Destinația Anului 2025 în România, la categoria ‘Orașe care inspiră’, una din cele șase categorii premiate în competiție, în cadrul Galei ce a avut loc marți la Sibiu, a informat miercuri, într-un comunicat, Institutul pentru orașe vizionare, coorganizator.

Cele mai disputate secțiuni au fost câștigate de Delta Dunării, Tulcea, Locul 1 la categoria ‘Tărâmuri fermecate’, de municipiul Oradea, care a primit trofeul ‘Orașe care Inspiră’, de Rimetea, județul Alba, situată pe primul loc la categoria ‘Sate de poveste’ și de stațiunea Sovata, cu cele mai multe voturi la categoria ‘Stațiuni Balneo-climaterice’.

Muzeul Astra din Sibiu și Dino Parc Râșnov au fost desemnate Destinațiile Anului la categoriile Cultură și Educație, respectiv ‘Distracție și Aventură’.

Marele Premiu a fost decernat către Delta Dunării, Tulcea.

Această recunoaștere este o dovadă a transformării spectaculoase a orașului nostru într-un loc care atrage admirația și inspirația vizitatorilor din România, dar și din întreaga lume. Oradea este cu adevărat specială. De ce? Pentru că avem o arhitectură cu adevărat deosebită, bine pusă în valoare. Pentru că Oradea este un exemplu de dezvoltare urbană sustenabilă. Cu spații publice moderne, piețe pietonale, evenimente memorabile și o atmosferă prietenoasă pentru locuitori și turiști, a scris primarul municipiului Oradea, Florin Birta pe rețelele de socializare.

În cadrul Galei a fost acordat și un Premiu Special pentru județele cu cele mai multe destinații câștigătoare. În acest an, acesta a fost adjudecat de județele Brașov și Sibiu, la egalitate.

Pe lângă premiile pentru fiecare categorie principală, au fost acordate și premii speciale, dedicate unor actori din industrie care s-au remarcat prin inovație, sustenabilitate și calitate a serviciilor.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: