Orașul din România unde primăria oferă terenuri gratis pentru case

Sursă foto: Freepik

O anumită categorie de persoane va primi terenuri gratis, în baza unei dispoziții pregătite de Primăria Ploiești.

Este vorba de locuri de casă de câte 500 de metri pătrați, care să fie alocate pentru veterani de război și revoluționari, inclusiv moștenitorii acestora.

Până în prezent, 11 persoane au intrat deja în posesia actului de proprietate.

La finalul anului trecut se aflau în evidența municipalității 26 de cereri nesoluționate formulate de persoane care au calitatea de veterani de război, precizează municipalitatea.

„Potrivit art. 8 din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ‘drepturile decurgând din calitatea de veteran de război decorat, legate de împroprietărirea cu loc de casă sau echivalent, sunt transmisibile moștenitorilor legali, dacă titularul a depus cererea de obținere a acestor drepturi în timpul vieții’. De asemenea, la art. 13 litera b din Legea nr.44/1994 privind veteranii de război, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se specifică faptul că beneficiarii acestui act normativ sunt îndreptățiți la „împroprietărirea cu 500 m2 pentru loc de casă … sau, dacă acest lucru nu este posibil, cu 1 ha teren arabil în extravilan’. Precizăm că municipiul Ploiești nu deține teren arabil în extravilan”, arată sursa citată.

Până la această dată, în cazul a 11 dosare complete din cele 26 s-a procedat la punerea în posesie a persoanelor îndreptățite cu loturi de câte 500 mp amplasate în strada Ghighiului nr. 25C, s-au întocmit procesele verbale de punere în posesie și s-au transmis documentațiile specifice la OCPI Prahova, în vederea scrierii titlurilor de proprietate.

„În cazul celorlalte 15 solicitări aflate în evidența administrației publice ploieștene, precizăm că s-au transmis adrese persoanelor îndreptățite pentru completarea dosarelor cu certificate de moștenitor și declarații pe propria răspundere, autentificate, din care să reiasă faptul că nu li s-a atribuit veteranilor sau moștenitorilor acestora vreo suprafață de teren în vreo localitate din țară, în calitate de beneficiari ai Legii nr.44/1994, republicată. După completarea dosarelor de către titularii cererilor/moștenitorii acestora, se va proceda la punerea în posesie a moștenitorilor și, ulterior, le vor fi eliberate și titlurile de proprietate”, este explicat.

„Consider că, prin toate demersurile pe care le-am derulat în calitate de primar pentru a soluționa favorabil aceste cereri, am reușit să corectez o inechitate cu care s-au confruntat veteranii de război și revoluționarii din orașul nostru. Prin atribuirea acestor loturi pentru casă, conform prevederilor legale în vigoare, doresc să îmi exprim toată prețuirea pentru acești ploieșteni deosebiți, care au apărat independența, integritatea și libertatea națională și pe care trebuie să îi onorăm și să îi cinstim mereu. Proceduri similare am demarat și pentru cetățenii din municipiul nostru cărora le-a fost conferit titlul de luptător pentru victoria Revoluției din decembrie 1989. Inițiativa noastră este una de normalitate și reprezintă o activitate derulată sub semnul recunoștinței și aprecierii demnității acestor ploieșteni. Continuăm proiectele și demersurile noastre pentru binele ploieștenilor!”, a declarat primarul Andrei Volosevici.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: