Skip to content
Politică

Orban anunță sfârșitul lui Roșca Stănescu

Ludovic Orban anunță sfârșitul liberalului Sorin Roșca Stănescu în politică. Vicepreședintele PNL spune că după condamnarea lui Roșca Stănescu la doi ani și 4 luni de închisoare cu executare fotoliul de senator al acestuia va rămâne vacant.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu a declarat că  Sorin Roșca Stănescu va fi exclus din partid.

El a explicat, într-o conferință de presă la Târgoviște, că, atunci când conducerea PNL a decis să îl susţină pe Roşca Stănescu la alegerile parlamentare, acesta fusese achitat de către instanţa de fond şi nu existau ”temeiuri” pentru ca cei din PNL să îşi imagineze că urma o condamnare.

”În momentul în care domnul Antonescu şi conducerea PNL au hotărât să-l susţină ca şi candidat din partea PNL pe listele USL, domnul Sorin Roşca Stănescu fusese achitat de instanţa de fond şi infracţiunea pentru care era judecat se prescrisese. Adică nu mai exista niciun fel de temei pentru ca cineva din partidul nostru să-şi imagineze că se poate ajunge la un asemenea deznodământ. Deşi procurorul de caz a oferit domnului Sorin Roşca Stănescu să utilizeze de prescrierea faptelor, domnul Sorin Roşca Stănescu, care fusese achitat de instanţa de fond, a refuzat acest lucru, a spus că vrea să fie achitat şi de instanţa de apel”, a afirmat vicepreşedintele liberal.

Acesta a precizat că fostul său coleg de partid uitase că are termen în dosar și că a aflat de la televizor că este condamnat.

Curtea de Apel București l-a condamnat definitiv, marți, pe senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul Rompetrol, acesta fiind închis la Penitenciarul Rahova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *