PSnews

Recent

Orban așteaptă decizia UDMR cu privire la poziția față de moțiunea de cenzură

romanialibera.ro

În contextul în care Partidul Național Liberal va citi luni textul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului condus de Viorica Dăncilă, președintele PNL a anunțat că așteaptă decizia UDMR cu privire la poziția în care se situează.

Declarația liderului național-liberal a fost făcută duminică seara, la Suceava, context în care a mai afirmat și că s-au purtat intense discuții cu liderii Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, dar și că aceștia au fost avertizați de către PPE, conform Hotnews.ro.

”UDMR a fost avertizat şi de PPE. După cum ştiţi, UDMR este membră a PPE, alături de PNL. Conducerea PPE a atras atenţia UDMR că nu este în linia politică (…) în modificarea legislaţiei în domeniul justiţiei alături de PSD. Aşteptăm o poziţionare din partea UDMR. Nu mi se pare normal să stea alături de Liviu Dragnea, să-i acorde în continuare un cec în alb, să-l gireze cu voturile parlamentarilor UDMR, pentru că, dacă fac lucrul ăsta, înseamnă că nu vor ţine cont de cei care i-au trimis în Parlament”, a spus Orban.

Mai mult decât atât, președintele principalului partid de opoziție a spus că, cel mai probabil, PSD și ALDE nu-și vor lăsa parlamentarii să voteze: ”Asta poate să reducă numărul de voturi pe care îl putem obţine la moţiunea de cenzură. Dar, eu cred că orice parlamentar din actuala majoritate, indiferent că este din PSD, ALDE sau UDMR va fi apreciat de opinia publică şi va câştiga în imagine dacă va vota pentru România şi nu pentru Liviu Dragnea”.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi