Skip to content
Politică

Orban dezvăluie unul din planurile PNL pentru perioada următoare

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, a declarat, miercuri, că Partidul Național Liberal are negocieri la nivelul Camerei Deputaţilor cu grupuri parlamentare şi deputaţi pentru formarea unei majorităţi pentru a-l schimba pe Valeriu Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei, informează Mediafax.

„În mod evident, atunci când vom dispune de majoritate parlamentară puteţi fi convinşi că vom demara procedurile de schimbare a domnului Zgonea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În rest, dacă vom avea capacitatea de a schimba şi postul va deveni vacant, se va lua o decizie în conformitate cu prevederile statutare a PNL”, a afirmat Orban, întrebat dacă atunci când PNL va avea majoritatea parlamentară, co-președintele PNL, Alina Gorghiu va reprezenta o soluţie pentru funcţia de preşedinte al Camerei.

Totodată, acesta a arătat că numele lui Vasile Blaga este vehiculat pentru preşedinţia Senatului, dar, dacă se va forma majoritatea la Senat, decizia candidatului partidului pentru acest post se va lua în conformitate cu statutul partidului.

Ludovic Orban a mai declarat că, la nivelul Camerei Deputaţilor, el şi colegii săi desemnaţi de partid, poartă negocieri cu deputaţi pentru a forma majoritatea parlamentară.

„În ceea ce mă priveşte pe mine, în mod evident, la nivelul Camerei Deputaţilor, investiţi prin hotărârea PNL, eu şi colegii care au fost desemnaţi ca şi echipă, purtăm negocieri la nivelul Camerei Deputaţilor fie cu grupurile parlamentare, fie cu deputaţi astfel încât să formăm majoritatea parlamentară. Când avem informaţii relevante în acest sens, le veţi afla, evident vor fi făcute publice”, a răspuns Ludovic Orban, întrebat dacă negociază pentru formarea unei majorităţi parlamentare.

Nu în ultimul rând, liderul PNL a fost întrebat şi dacă s-a întâlnit marţi în biroul său cu Marian Vanghelie şi Mircea Geoană.

„Nu, biroul meu este un birou public, la care are acces orice deputat al partidului, orice coleg. Nu pot să vă dau niciun fel de informaţie. (…) Nu ştiu exact ce s-a întâmplat. Eu am fost implicat în activitatea parlamentară pe care am avut-o la nivel de comisii parlamentare şi nu am avut timp de altceva”, a conchis Orban, informează Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *