Skip to content
Economie

Orban: Eu sunt hotărât inclusiv să interzicem exporturile şi, dacă va fi necesar, să facem rechiziţii în agricultură

Inquam Photos / George Calin

Premierul Ludovic Orban, a declarat, joi, la începutul şedinţei de Guvern, că ar putea interzice exporturile de grâu, până la următoarea recoltă, ”pentru a asigura hrana românilor”, informează news.ro.

Orban a atras atenţia, joi, în şedinţa de Guvern, că proprietarii unor cantităţi însemnate de cereale, din lăcomie, exportă grâu.

”Nu ne putem permite ca din lăcomia unor proprietari de cantităţi de cereale să trimită la export şi să ne lase fără grâu. Trebuie să luăm măsuri foarte clare, mai ales că din datele pe care le-am primit pe luna martie arată că e un adevărat dezmăţ în materie de export de cereale”, a declarat Orban.

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a precizat că numai în luna martie s-a exportat 700.000 de tone de grâu.

”În luna martie s-au exportat 700.000 de tone, procedura de eliberare a avizului fito-sanitar era una pe genunchi, în 24 de ore. Am refăcut procedura prin ordin de ministru şi am fpcut, bineînţeles, şi apel la  marii fermieri să înceteze cu asta”, a declarat Oros.

Premierul i-a răspuns ministrului că este decis, dacă este necesar, să oprească exporturile de cereale.

”Dacă va fi necesar, eu sunt hotărât inclusiv să interzicem exporturile şi dacă va fi necesar, să facem rechiziţii. Noi trebuie să asigurăm cantităţile necesare până la următoarele recolte, pentru a asigura necesarul de grâu pentru consumul unitar”, a spus Orban.

”Avem pregătite textele şi pentru rechiziţii şi pentru suspendare”, a fost răspunsul ministrului Agriculturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *