Skip to content
Politică

Orban, la Iaşi: Obiectivul nostru este ca pe exerciţiul financiar multianual 2021-2027 Autostrada Unirii să fie finanţată din fonduri europene

news.ro

Premierul Ludovic Orban a anunţat, vineri, la Iaşi, că în şedinţa de guvern de marţi va fi adoptată o ordonanţă de urgenţă prin care se va încheia parteneriatul public-privat în ceea ce priveşte Autostrada Unirii, iar obligaţia de a gestiona acest proiect va fi mutată de la Comisia de Strategie şi Prognoză „acolo unde îi este locul, la Ministerul Transporturilor„. „Obiectivul nostru este ca pe exerciţiul financiar multianual 2021-2027 Autostrada Unirii să fie finanţată din fonduri europene„, a spus el.

În ceea ce priveşte autostrada, nu vreau să spun foarte multe lucruri, dar nu noi suntem cei care am inventat un PPP (parteneriat public-privat – n.r.) ca să mai tragem de timp câţiva ani de zile şi au pus pe unii care nu au nicio legătură cu construcţia autostrăzii, respectiv Comisia de strategie şi prognoză, e ca şi cum ai pune un profesor de drept să construiască autostrăzi. Marţi, în şedinţa de Guvern vom adopta ordonanţa de urgenţă prin care vom încheia parteneriatul public-privat şi vom muta de la Comisia de Strategie şi Prognoză acolo unde îi este locul, la Ministerul Transporturilor, obligaţia de a gestiona acest proiect”, a afirmat Orban, la manifestările de la Iaşi.

El a adăugat că pe piaţă circulă „o mulţime de minciuni, de fake-news-uri„.

Obiectivul nostru este ca pe exerciţiul financiar multianual 2021-2027 Autostrada Unirii să fie finanţată din fonduri europene, atât studiile de fezabilitate, cât şi construcţia. Există două mari priorităţi: Autostrada Unirii şi Autostrada Sibiu-Piteşti„, a spus premierul, potrivit News.ro.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *