Skip to content
Politică

Orban: Propunerile pentru funcţiile de judecători arată că PSD vrea să folosească CCR ca pe un instrument politic

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a criticat luni propunerile PSD pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională a României (CCR), susţinând că acestea reflectă faptul să social-democraţii doresc să folosească CCR ca pe un instrument politic.

„Aici e chestiunea de majoritate, nu contează ce calitate are omul, dacă există o majoritate parlamentară care susţine candidatura nici nu are importanţă cine e candidatul. Asta arată că luptătorii contra statului paralel, marii luptători pentru justiţie arată că ei au procurorii lor. Asta se ştia foarte bine, pentru că întotdeauna PSD a fost extrem de preocupat să aibă o relaţie specială cu zona justiţiei, o relaţie privilegiată – să nu uităm stenogramele publicate în care se vedea cum se făceau dosare la sediul PSD din Kiseleff şi cum se dădeau ordine unor procurori cui să facă dosare şi în ce să constea dosarele. Aceste candidaturi reprezintă o sfidare clară, arată că PSD vrea să confişte definitiv şi Curtea Constituţională. Arată că nu le pasă sub nicio formă de percepţia publică şi imaginea candidaţilor pe care ei îi propun. Arată foarte clar că ei vor să folosească Curtea Constituţională ca pe un instrument politic, un instrument pentru a controla politic justiţia, că asta îi interesează pe ei”, a afirmat Ludovic Orban, la B1 Tv.

El a susţinut că cele două propuneri arată că liderii coaliţiei, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, sunt disperaţi.

„Sunt disperaţi, nu îi mai interesează, nu le mai pasă de ce cred oamenii despre ei, îşi imaginează că o să fie eterni la putere şi că pot să comită orice nemernicie. (…) Acest candidat Stan a fost pus înainte şef la Secţia specială, care e Parchetul PSD. Prima ispravă pe care au făcut-o a fost să îi facă dosar Laurei Codruţa Kovesi chiar în timp ce era în proces al concursului de numire la Parchetul European şi să îi ceară dosarul Tel Drum de la DNA, să îl scape pe Dragnea de orice eventual risc privind o instrumentare foarte aprofundată a dosarului Tel Drum. (…) Asta e faţă, băieţi, vă pun la CCR, iar dacă mai declanşează Iordache vreun conflict juridic de natură constituţională între puterile statului, să ştiţi foarte bine ce aveţi de făcut”, a mai afirmat Ludovic Orban.

PSD îi propune pentru funcţia de judecător la CCR pe şeful Secţiei speciale pentru investigarea magistraţilor, Gheorghe Stan, din partea Camerei Deputaţilor şi pe Cristian Deliorga, din partea Senatului, potrivit Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *