Skip to content
Politică

Orban răspunde acuzațiilor lui Dragnea: Este o minciună gogonată!

mediafax.ro

Liderul Partidului Social Democrat (PNL), Ludovic Orban, a dat noi declarații cu privire la plângerea penală pe care a formulat-o împotriva premierului Viorica Dăncilă și a șefului Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea.

CITIȚI ȘI UPDATE DRAGNEA CONTINUĂ RĂZBOIUL DECLARAȚIILOR. CE SPUNE DESPRE PLÂNGEREA PENALĂ

Concret, Orban a recunoscut că s-a consultat cu apropiați care au cunoștințe în ceea ce privește Dreptul, însă a ținut să clarifice că președintele Klaus Iohannis nu are nicio legătură cu acest lucru, informează Adevărul.

„Sesizarea se referă la toate circumstanţele legate de pregătirea, adoptarea, transmiterea către opinia publică a memorandumului privitor la mutarea ambasadei. Am fost, sunt şi voi fi un susţinător al Parteneriatului Strategic cu SUA, întotdeauna am acţionat şi am pledat pentru relaţii de prietenie cu statul Israel, am fost, sunt şi voi fi un susţinător al statutului României de membru al Uniunii Europene, dar al unui statut de partener loial, responsabil, partener de încredere la nivelul Uniunii Europene care acţionează în conformitate cu tratatele şi în conformitate cu deciziile organismelor Uniunii Europene”, a spus Orban.

Totodată, Ludovic Orban a menționat că sesizarea sa are legătură cu faptele comise pe parcursul adoptării memorandumului, despre care spune că ar putea fi infracțiuni.

“Aceste posibile infracţiuni care s-ar fi putut comite prin faptele lor sunt: transmiterea de informaţii cu caracter secret, care nu sunt destinate publicităţii, infracţiune prevăzută în Codul Penal, avem o infracţiune prevăzută în legea răspunderii ministeriale şi anume faptul că doamna Dăncilă a nu a informat preşedintele. Refuzul de a pune la dispoziţia preşedintelui informaţii, mai ales atunci când este vorba de luarea unor decizii care pot să afecteze interesele de stat constituie infracţiune. De asemenea, călcarea în picioare a Constituţiei prin scoaterea completă a preşedintelui din tot spaţiul procedural legat de memorandum poate să îmbrace forma unei infracţiuni care este infracţiunea definită de uzurpare de funcţie”, a mai declarat Orban.

În ceea ce privește declarațiile recente ale lui Liviu Dragnea privind plângerea penală, liderul liberalilor spune că nu se teme de aceste amenințări.

„Faptul că mă ameninţă pe mine nu va avea niciun efect. Nu mi-e frică de dumneavoastră, domnule Dragnea, dumneavoastră sunteţi obişnuit să conduceţi abuziv, prin ameninţare, prin intimidare, dar nu v-aţi găsit subiectul. Nu mi-e frică de dumneavoastră. Lucrul cel mai grav în schimb este că domnul Dragnea ameninţă şi citez <orice funcţionar public care se va implica în continuare în acest demers va fi de fapt complice la aceste două posibile infracţiuni>”, susține șeful PNL.
Referitor la plângerea pe care a formulat-o, Ludovic Orban a subliniat că președintele Klaus Iohannis nu este implicat în niciun fel în acest demers, mai adaugă sursa citată.

“Este o minciună gogonată. Încearcă să se victimizeze, încearcă să-l responsabilizeze în mod fals pe preşedinte privitor la un demers care nu are nico legătură cu preşedintele. Este un demers pe care eu l-am făcut. Este adevărat că m-am consultat cu câţiva apropiaţi care au cunoştinţe de Drept, dar sunt colegi şi prieteni de-ai mei şi întreg documentul a fost elaborat împreună cu aceşti specialişti care îmi sunt apropiaţi şi care ei sunt cei care de fapt mi-au deschis ochii, m-au făcut şi m-au încurajat să întreprind acest demers”, a adăugat președintele PNL.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *