Skip to content
Politică

Orban se întâlneşte la Palatul Victoria cu reprezentanții Sanitas. Sindicaliştii anunţă că intră în grevă

Inquam Photos / Octav Ganea
" "

Premierul Ludovic Orban are programată, luni de la ora 13:00, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Federaţiei Sanitas, la care sunt aşteptaţi să participe şi ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Membrii Federaţiei Sanitas, în număr de peste 32.000 din peste 420 de instituţii publice de sănătate şi asistenţă socială din toate judeţele ţării, anunțaseră proteste ”până când vom obţine condiţii decente de muncă, deblocarea posturilor pentru cele două sisteme şi respectarea legislaţiei cu caracter salarial„.

" "
" "

Angajaţii din sănătate se află de miercuri în grevă japoneză, o formă de protest care nu presupune întreruperea activităţii, urmând ca în 15 octombrie sindicaliştii să picheteze Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii şi, ulterior, Ministerul Finanţelor, dacă nu le sunt rezolvate problemele.

Au continuat să îşi îndeplinească sarcinile zilnice chiar dacă sunt, incontestabil, epuizaţi şi lipsiţi de orizont atât în ceea ce priveşte îmbunătăţirea condiţiilor de muncă cât şi acordarea tuturor drepturilor salariale în vigoare. Salariaţii din sănătate, asistenţă socială, direcţiile de sănătate publică, unităţile de asistenţă medico-socială, serviciile de ambulanţă, medicina şcolară vor continua protestul început, cu acceaşi decenţă, fără întreruperea activităţii, pentru a nu pune în niciun fel în pericol pacienţii, aşteptându-se ca autorităţile române să înţeleagă că trebuie să respecte legea‚ să îşi respecte angajaţii şi mai ales să respecte întreaga populaţie a acestei ţări care în situaţia epidemiologică actuală are toate şansele să devină rând pe rând pacient„, se arată într-un comunicat al federaţiei.

Revendicările formulate în cadrul Consiliului Naţional al organizaţiei începeau cu mai multe solicitări de natură financiară: acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile sanitare, serviciile de ambulanţă, DSP-uri, medicina şcolară, unităţile de asistenţă medico-socială, care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2; acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unităţile de asistenţă socială care în perioada stării de urgenţă a intrat în contact cu pacienţi suspecţi de infecţia cu virusul SARS-COV-2; acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială conform Legii nr. 56/2020 şi a Ordinului comun 1070/94/2087/2020; acordarea voucherelor de vacanţă pentru tot personalul din sistemul sanitar şi cel de asistenţă socială, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din medicina şcolară; acordarea sporului de 55 – 85% pentru personalul din unităţile sanitare şi DSP-uri conform Legii nr. 153/2017 şi HG nr. 153/2018.

În afară de solicitările de natură financiară, celelalte revendicări ale Federaţiei Sanitas sunt deblocarea posturilor în unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială; asigurarea echipamentelor/ materialelor de protecţie în cantitatea/calitatea necesare pentru o optimă protecţie a personalului expus infectării cu noul virus; acordarea, începând cu 1 ianuarie 2020, a salariilor prevăzute de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială; calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistenţă socială şi medico-socială; relansarea dialogului social real la toate nivelurile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *