România va plăti din fondul de rezervă al Guvernului suma pentru care a fost pus sechestru pe activele Romatsa, a declarat, vineri dimineață, Ludovic Orban.
”Am luat clar decizia da a plăti suma pentru care există titlu executoriu în România. Am introdus pe ordinea de zi un memorandum și o hotărâre de Guvern pentru a suplimenta bugetul Ministerului Finanțelor cu suma care trebuie plătită în mod obligatoriu prin titlul executoriu, din Fondul de Rezervă”, a spus premierul în contextul în care frații Micula au câștigat un proces împotriva statului român și au obținut blocarea conturilor companiei de control a traficului aerian.
Romatsa se află în pericol de a nu mai putea efectua serviciile de navigație aeriană din cauza problemelor financiare, a explicat premierul.
”Situatia în care ne găsim este extrem de gravă”, a spus premierul, informează hotnews.ro.
Conturile Romatsa au fost poprite în contextul în care frații Ioan și Viorel Micula, investitori suedezi, au câștigat un proces împotriva statului român. Datoria este de aproape 400 de milioane de euro.
Speța privește un șir de procese în care statul român a fost acționat în instanțe internaționale de către de cetăţenii suedezi Ioan şi Viorel Micula şi societăţile European Food S.A., Starmill S.R.L., Multipack S.R.L, în temeiul Acordului privind promovarea şi protejarea reciprocă a investiţiilor între Guvernul României şi Regatul Suediei. Procesul a fost deschis în anul 2005 la ICSID, Curtea de Arbitraj de pe lânga Banca Mondială, cea mai înaltă instanţă judecătorească pentru litigiile economice.
O instanță americană a decis în luna septembrie că statul român are de plătit 331 de milioane de dolari plus dobânzile suplimentare acumulate din noiembrie 2018 lui Ioan Micula și companiilor sale, într-o dispută legală care privește investițiile fraților Micula, cetățeni suedezi, în România. US District Court for the District of Columbia a hotărât pe 11 septembrie că deciziile Curții de Justiție Europene nu se pot aplica pentru cauze care au debutat înainte de aderarea României la Uniunea Europeană.
În vară Guvernul a discutat consecințele asupra României ce curg din hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 18 iunie 2019 privind litigiul fraților Ioan și Viorel Micula și companiilor acestora cu statul român, respectiv posibilitatea intrării în default. „Ar exista posibilitatea extrem de gravă a activării clauzelor de cross-default pe toate împrumuturile suverane – putând atrage astfel intrarea în default a României. De altfel, riscul de executare silită va putea apărea și în România, întrucât în dosarul de contestație la executare nr. 15755/3/2014 instanța a dispus repunerea pe rol și a acordat termen pentru 4 septembrie 2019”, arată documentul pe care ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici l-a prezentat Executivului.