Skip to content
Politică

Organizarea şi funcţionarea CSM. CCR, lovitură dură pentru Iohannis

ccr.ro

Pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a CCR s-au aflat obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.317/2004 privind Consiliului Superior al Magistraturii, formulată de preşedintele Klaus Iohannis, precum şi obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, obiecţie formulată tot de şeful statului.

Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată sesizarea preşedintelui Iohannis asupra modificărilor aduse Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

În ceea ce priveşte sesizarea şefului statului asupra Legii 303 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, judecătorii CCR au amânat dezbaterile pentru 25 septembrie, informează News.ro

Amintim că preşedintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituţioanlă în 6 iulie asupra modificării Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, după ce, la finalul lunii iunie, Senatul, în calitate de for decizional, a respins cererea de reexaminare formulată de preşedinte.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *