Skip to content
Externe

Organizaţia Mondială a Comerţului reduce prognoza de creştere a comerţului global pe fondul războiului din Ucraina, estimând o creştere de doar 3.0% în 2022

Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) a redus drastic prognozele pentru comerţul global în 2022, estimând o creştere de 3.0% în 2022, în comparaţie cu prognoza anterioară de 4.7%, din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, avertizând că omenirea ”trebuie să se pregătească pentru consecinţe”, potrivit directoarei generale a OMC, Ngozi Okonjo-Iweala, transmite CNN.

Organizaţia se aşteaptă acum la o creştere a volumului comerţului cu mărfuri de 3.0% în 2022 – în scădere faţă de prognoza anterioară de 4.7% – şi de 3.4% în 2023, dar aceste estimări sunt mai puţin sigure decât de obicei din cauza naturii fluide a conflictului”, a precizat directoarea generală a OMC, Ngozi Okonjo-Iweala, într-un comunicat de presă.

OMC a adăugat că, având în vedere estimările actuale privind PIB-ul, ”creşterea volumului comerţului cu mărfuri în 2022 ar putea fi de 0.5% sau de până la 5.5%”.

Cel mai mare impact al crizei a fost creşterea bruscă a preţurilor mărfurilor, deoarece Rusia şi Ucraina sunt ambele furnizori cheie de bunuri esenţiale, inclusiv alimente, energie şi îngrăşăminte, ”ale căror provizii sunt acum ameninţate de război”, se mai arată în comunicat.

Războiul din Ucraina a creat suferinţe umane imense, dar a afectat şi economia globală într-un moment critic. Impactul său se va simţi în întreaga lume, în special în ţările cu venituri mici, unde alimentele reprezintă o mare parte din cheltuielile gospodăriilor”, a declarat directoarea generală a OMC, în comunicatul de presă.

Vorbind în timpul unei conferinţe de presă, Okonjo-Iweala a avertizat că există o potenţială criză alimentară şi că 35 de state africane care importă alimente fie din Ucraina, fie din Rusia, fie din ambele state, sunt grav afectate, menţionând Egiptul şi Tunisia ca fiind printre cele mai afectate.

De aceea trebuie să acţionăm şi să acţionăm decisiv în această problemă a alimentelor pentru a evita revoltele alimentare”, a mai subliniat ea.

De asemenea, Okonjo-Iweala şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la sezonul de recoltare şi plantare în Ucraina pentru 2022 şi pentru anul viitor.

Sperăm că va exista un fel de acoperire umanitară, astfel încât fermierii să poată planta”, a spus ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *