Creștinii sărbătoresc Buna Vestire, ziua în care Maicii Domnului i s-a vestit că îl va naşte pe Hristos

Sursa foto: Calendarul Ortodox

Credincioşii ortodocşi şi catolici sărbătoresc duminică Buna Vestire, ziua în care Arhanghelul Gavriil i-ar fi vestit Fecioarei Maria că a fost aleasă de Dumnezeu să dea naştere Mântuitorului Hristos. În popor, Buna Vestire este cunoscută ca ziua cucului. Este şi prima dezlegare la peşte din Postul Paştelui,

Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveştenie, aminteşte de ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Fecioarei Maria că îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Ea a fost fixată în ziua de 25 martie, cu nouă luni înainte de Naşterea Domnului, 25 decembrie.

Buna Vestire este cea dintâi sărbătoare închinată Maicii Domnului, confirmată în documente, iar prima mărturie o reprezintă biserica zidită în Nazaret (în secolele IV sau V), pe locul unde Maicii Domnului i s-a vestit că va fi mama Mântuitotului.

Data acestei sărbători a oscilat la început: unii o prăznuiau în ajunul Bobotezei (pe 5 ianuarie), iar alţii pe 18 decembrie. Potrivit Evangheliei după Luca, Buna Vestire a avut loc „în a şasea lună” a sarcinii Elizabetei, mama lui Ioan Botezătorul.

Tradiţia catolică şi cea ortodoxă susţin, deopotrivă, că Buna Vestire a avut loc în Nazaret, dar locul exact diferă. În tradiţia catolică locul este marcat de Basilica Bunei Vestiri, iar în tradiţia ortodoxă, de biserica grecească cu hramul Sfântul Arhanghel Gavriil din Nazaret.

În credinţa populară se spune că de Buna Vestire se dezleagă limba păsărilor cântătoare, dar mai cu seamă a cucului. Acesta începe să cânte până la Sânziene sau la Sfântul Petru, când se  îneacă cu orz. Cucul, pasăre cu numeroase valenţe simbolice, cântă de la echinocţiul de primăvară până la solstiţiul de vară. În tradiţia populară se spune că de la Sânziene cucul se preface în uliu până la Buna Vestire, când redevine cuc.

De Buna Vestire este bine să se pună pe pragul casei pâine şi sare pentru hrana îngerilor.

În Apus, sărbătoarea Bunei Vestiri este numită şi sărbătoarea Zămislirii Domnului.

Tradiţia mai spune ca, în această zi aducătoare de veste minunată, oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat: cine se ceartă în ziua de Buna Vestire are necazuri tot anul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: