Skip to content
Cultura

Orwell Prize, cele mai bune cărți despre politică: David Graeber și David Wengrow – Zorii tuturor lucrurilor: O nouă istorie a umanității (Editura Polirom)

Cea de-a patra carte dintre finalistele nominalizate pentru Premiul Orwell 2022 este una extrem de ambițioasă, un alt fel de istorie a umanității.

Timp de generații, strămoșii noștri îndepărtați au fost considerați niște ființe primitive și oarecum copilăroase. Civilizația, ni s-a spus tot timpul, putea fi realizată numai prin sacrificarea acelor libertăți originale sau prin îmblânzirea instinctelor noastre josnice. David Graeber și David Wengrow arată că aceste teorii au apărut în secolul al XVIII-lea ca o reacție la criticile populațiilor indigene față de societățile europene și de ce acestea sunt greșite. Astfel, autorii răstoarnă viziunea noastră asupra istoriei umane, inclusiv asupra originilor agriculturii, proprietății, orașelor, democrației, sclaviei și civilizației în sine.

Bazându-se pe cercetări inovatoare în arheologie și antropologie, aceștia arată că, odată ce privești mai atent, istoria devine un loc mult mai interesant. Dacă oamenii nu și-ar fi petrecut 95% din trecutul lor evolutiv în grupuri mici de vânători-culegători, ce ar fi făcut în tot acest timp? Dacă agricultura și orașele nu au însemnat o prăbușire în ierarhie și dominație, atunci la ce fel de organizare socială și economică ar fi dus? Răspunsurile sunt adesea neașteptate și sugerează că tot cursul istoriei poate fi mai plin de posibilități decât tindem să presupunem.
„Zorii tuturor lucrurilor” transformă fundamental înțelegerea noastră asupra trecutului uman și oferă o cale spre imaginarea unor noi forme de libertate, a unor noi modalități de organizare a societății. Este o carte monumentală, vie, animată de curiozitate, viziune morală și credință în puterea acțiunii directe.

Orwell Prize este cel mai important premiu din Marea Britanie acordat anual unor cărți care îndeplinesc cel mai bine ambiția lui George Orwell de a transforma scrisul politic într-o artă. Există premii atât pentru ficțiune politică, cât și pentru non-ficțiune, amintind astfel de preocuparea lui George Orwell pentru ambele domenii. David Edgerton, președintele juriului, prezintă cele 10 titluri finaliste la categoria non-ficțiune. De la zorii umanității până la criza COVID, de la un studiu al acumulării a cât mai multă putere până la situația dificilă a celor neputincioși, iată câteva cărți capabile să cearnă minciunile politicii și să se ridice la înălțimea prezentului, explică acesta.

Avem o definiție destul de largă a ceea ce contează ca scriere politică. Nu este vorba despre un premiu pentru științe politice, jurnalism politic sau istoria imediată. Lista scurtă include cărți scrise de poeți și filozofi, arheologi, antropologi, oameni de știință, avocați, istorici și jurnaliști. Ceea ce cautăm sunt cărți care ne schimba părerea despre lucrurile esențiale, care induc nevoia de acțiune, care reușesc să treacă de suprafață, de ce e vizibil. Sunt cărți politice în sensul că vor să ne facă să gândim în moduri noi sau să ne atragă atenția asupra lucrurilor mai puțin evidente. Literatura politică nu se referă la poziționarea politică obișnuită. Suntem interesați de acele opere care trec de minciunile politicii. Pentru a inversa un cliseu, acum avem nevoie nu de a spune adevărul puterii, ci de a spune adevărul despre putere. Deci, în timp ce ne gândim la scrierea politică ca la o categorie foarte largă, ceea ce căutăm sunt cărți frumos scrise, pătrunzătoare, neobișnuite,” spune David Edgerton, președintele juriului Orwell Prize 2022.

Sursa: fivebooks.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *