Oscar Pistorius a fost eliberat condiţionat, la aproape unsprezece ani de la uciderea prietenei sale

Sursa foto: Facebook

Fostul campion paralimpic sud-african Oscar Pistorius a fost eliberat condiţionat, la aproape unsprezece ani de la uciderea prietenei sale, Reeva Steenkamp, un caz intens mediatizat pe întreaga planetă la momentul respectiv, informează AFP şi Reuters, conform Agerpres.

Pistorius, care a petrecut aproximativ opt ani şi jumătate în spatele gratiilor, a părăsit vineri dimineaţă închisoarea din Atteridgeville, de la periferia capitalei Pretoria şi se află „la domiciliul său”, a anunţat Departamentul Serviciilor Penitenciare din Africa de Sud.

Instanța a examinat cazul lui Oscar Pistorius în luna noiembrie

În noaptea de 13 spre 14 februarie 2013, atletul sud-african, astăzi în vârstă de 37 de ani, şi-a împuşcat mortal partenera, manechinul Reeva Steenkamp (29 de ani), trăgând mai multe gloanţe prin uşa băii camerei sale, în reşedinţa sa ultrasecurizată din Pretoria.

Cu un an înaintea acestui tragic eveniment, sextuplul campion paralimpic, supranumit „Blade Runner” din cauza protezelor sale de carbon, a intrat în legenda sportului, după ce a concurat alături de atleţi valizi în proba de 400 m din cadrul Jocurilor Olimpice de la Londra, o premieră pentru un sportiv cu ambele picioare amputate.

Oscar Pistorius a fost condamnat în 2014, în primă instanţă, la cinci ani de închisoare pentru ucidere involuntară, la finalul unui proces care a durat mai multe luni, transmis în direct la televiziune.

După un apel al Parchetului şi o nouă condamnare la şase ani de închisoare, pronunţată în 2016, saga judiciară a continuat până când Curtea Supremă sud-africană a decis în final să-l condamne pe Pistorius la 13 ani şi 5 luni de închisoare, în noiembrie 2017.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: