Skip to content
Politică

OUG lui Tudorel Toader. Un fost Avocat al Poporului avertizează: Vor fi efecte totale!

comisarul.ro

Fostul Avocat al Poporului între 2011 și 2012 Gheorghe Iancu, contactat de PSNews, ne-a oferit un scurt punct de vedere cu privire la Ordonanța de Urgență anunțată de Tudorel Toader în ceea ce privește posibilitatea atacării deciziilor luate în dosarele judecate de către completurile de 5 de la ICCJ.

Astfel, chestionat în legătură cu efectele OUG-ului, fostul Avocat al Poporului ne-a declarat:

„Vor fi efecte totale. Și nu mai ascultați oamenii care spun că se aplică numai pentru cele de la data intrării în vigoare a deciziei. Și celelalte care au fost pronunțate anterior, chiar dacă sunt definitive, au posibilitatea de a fi atacate. Pentru că există ceea ce se numește revizuire, iar revizuirea se poate face și pentru sentințele definitive și irevocabile. Cele definitive prin revizuire, iar celelalte prin recurs sau apel. Ca profesor de drept, nu sunt de acord cu oamenii care spun că cele definitive nu pot fi atacate. ” a spus fostul Avocat pentru PSNews.ro

Gheorghe Iancu a mai fost și consilier juridic la Ministerul Silviculturii, procuror pentru Tribunalul Suprem, după care, după revoluția din 1989, a devenit consilier parlamentar la Camera Deputaților. Din 1995 și până în 2000 a fost secretar general al Curții Constituționale, în 2000 și 2001 a fost consilier de conturi la Curtea de Conturi a României, după care a fost director al Autorității Electorale Permanente.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *