Pachetul 2 ar urma să dea afară 40.000 de bugetari. Sunt vizate primăriile, Consiliile Județene, ministerele

Sursa foto: Inquam Photos

40.000 de bugetari din administrația locală și centrală, respectiv din prefecturile, cabinetele demnitarilor, primăriile și Consiliile Județene, vor fi concediați în cadrul reformei administrative cuorinse în pachetul 2 de măsuri, a anunțat miercuri vicepremierul Tanczos Barna.

„Este o estimare făcută de Ministerul Dezvoltării în urma propunerilor pe care le-au făcut colegii noștri de acolo, cu privire la organizarea administrației publice locale, numărul de posturi maxime pe fiecare administrație publică locală în parte, numărul de posturi maxime pe prefecturi, pentru că și prefecturile vor avea de redus cu 20% numărul de posturi ocupate. În același timp, vizează și cabinetele demnitarilor de la centru, adică secretari de stat, miniștri, vizează anumite comasări de instituții, să vedem care vor fi instituțiile, lista finală care va intra în pachetul doi sau ulterior vor veni proiecte de legi, ordonanțe de urgență prin care facem și aceste comasări de instituții pentru a reduce risipa și pentru a crește eficiența în administrația publică locală”, a spus Tanczos Barna la Digi24.

Numărul de concedieri va fi stabilit în funcție de numărul de locuitori din localitatea sau județul respectiv, explică Tanczos Barna.

Același angajat poate lucra în mai multe comune mici

Cât despre funcționarii comunele care au mai puțin de 1.500 de locuitori, Tanczos Barna spune că un secretar, un economist sau un topograf dintr-o astfel de comună va putea lucra cu normă fracționată în mai multe comune.

„S-a creat această posibilitate ca funcționarii publici să poată să lucreze în administrația locală cu normă fracționată. Adică un topograf sau un economist să poată să lucreze la o comună patru ore și patru ore la o altă comună. Astfel reducem costurile pe fiecare UAT și creăm o flexibilizare și primarii pot adapta numărul de persoane care lucrează în comună la nevoile reale. Nu sunt atât de rigide aceste formule”, spune vicepremierul.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: