Inspectorii ANPC au descoperit multiple nereguli în urma unor controale efectuate la blocurile alimentare ale Spitalului Universitar de Urgență Elias și ale Spitalului Universitar de Urgență București. La Elias au fost găsite alimente expirate, frigidere murdare și porții de mâncare mai mici decât cele prevăzute, fiind aplicate trei amenzi în valoare totală de 30.000 de lei, în timp ce la Universitar s-au constatat diferențe de gramaj la porțiile de mâncare, motiv pentru care s-a aplicat o sancțiune de 1.000 de lei, informează News.ro.
Primul control s-a derulat la Spitalul Universitar de Urgenţă „Elias”, iar ANPC anunţă că în blocul alimentar s-au găsit ustensile cu grad ridicat de uzură care au fost supuse casării.
S-au mai găsit coşuri de gunoi fără capac, „produse alimentare neconforme, depozitate în agregatul frigorific cu produse conforme (supuse casării) şi zone cu pereţi exfoliaţi”.
„Grile ale aerului din camera frigorifică prezentau strat grosier de praf, neigienizate de câteva luni”, a transmis ANPC.
Comisarii au găsit produse alimentare depozitate la decongelat direct pe paviment, la temperatura mediului ambiant, produse alimentare expirate.
De asemenea, s-a găsit un cântar electronic fără verificare metrologică.
„Au fost verificate prin cântărire un număr de 20 porţii de mâncare, care aveau un gramaj cuprins între max 40 şi 50 de grame, contrar meniului şi fişei tehnice, unde se menţionează un gramaj de 70 de grame per porţie, rezultând o lipsă de aproximativ 30 grame la fiecare porţie”, a precizat ANPC.
În acest spital sunt prezenţi peste 400 de bolnavi, în funcţie de fluctuaţia pacienţilor, iar ANPC a calculat că rezultă peste 12 kg carne de pui lipsă din hrana proteică a bolnavilor (400×30 grame).
Au fost aplicate 3 amenzi contravenţionale în valoare de 30.000 de lei şi a fost dispusă măsura de remediere a deficienţelor constatate în termen de 30 de zile.
„Directorul spitalului se va prezenta la sediul ANPC cu o serie de documente solicitate de către echipa de control, urmând ca, ulterior verificării acestor documente sau în cazul neprezentării acestora, Spitalul Universitar de Urgenţă Elias să fie amendat la cuantum maxim”, a mai transmis ANPC.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News