O companie din Ungaria a fabricat pagerele utilizate în atacul din Liban, pe care Hezbollah îl pune pe seama Israelului și în care nouă persoane au murit și alte aproximativ 3.000 au fost rănite, a susținut Gold Apollo, compania taiwaneză despre care se spune că ar fi produs dispozitivele, relatează The Guardian și Times of Israel.
Producătorul taiwanez de pagere a afirmat că acele dispozitive care au explodat au fost produse de o companie din Ungaria, în timp ce Hezbollah a acuzat Israelul și a promis atacuri de răzbunare. Astfel, fondatorul companiei Hsu Ching-Kuang a declarat, miercuri, că Gold Apollo și-a autorizat marca pe pagerele care au explodat în Liban și Siria, dar că o altă companie cu sediul în Budapesta le-a fabricat.
Pagerul AR-924 folosit de militanți a fost fabricat de BAC Consulting KFT, cu sediul în capitala Ungariei. „În conformitate cu acordul de cooperare, autorizăm BAC să utilizeze marca noastră comercială pentru vânzarea produselor în regiunile desemnate, dar proiectarea și fabricarea produselor sunt exclusiv responsabilitatea BAC”, a precizat compania taiwaneză, într-o declarație de presă.
Potrivit estimărilor, mii de pagere au fost detonate de la distanță și simultan în tot Libanul, ucigând cel puțin nouă persoane și rănind aproape 3.000 marți. Ministrul sănătății din Liban, Firass Abiad, a spus că o fetiță se numără printre morți și că peste 200 de persoane au suferit răni critice.
Armata israeliană nu a comentat direct exploziile, dar a declarat că a fost făcută o evaluare „axată pe pregătirea atât în atac, cât și în apărare pe toate fronturile” de către comandanții săi.
Imagini ale pagerelor au apărut după atac, cu autocolante pe spate care păreau să fie conforme cu pagerele produse de compania taiwaneză Gold Apollo, conform unei analize realizate de Reuters.
Miercuri, fondatorul companiei, Hsu Ching-Kuang, a negat că ar fi produs pagerele, spunând că acestea au fost fabricate de o companie din Europa care avea dreptul de a folosi marca sa. „Produsul nu era al nostru. Doar că avea marca noastră pe el”, a spus el. „Suntem o companie responsabilă. Este foarte jenant”, a adăugat acesta.
Exploziile par să fi exploatat pagerele cu o tehnnologie redusă pe care Hezbollah le-a utilizat pentru a preveni asasinatele țintite ale membrilor săi, care ar putea fi urmăriți prin semnalele telefoanelor mobile. Printre răniții din atac se numără și ambasadorul Iranului la Beirut, Mojtaba Amani, conform rapoartelor.
O sursă din Hezbollah a spus că ei cred că atacul a fost un răspuns la o presupusă tentativă de asasinare de către miliția șiită a unui fost oficial de vârf din apărarea israeliană, dezvăluită marți de agenția de securitate israeliană Shin Bet.
Spitalele din întreaga țară au fost copleșite de un aflux de pacienți, iar un spital de campanie a fost înființat în orașul sudic Tiro pentru a-i îngriji pe răniți. Sirenele ambulanțelor s-au auzit constant în capitala Libanului mai mult de trei ore după atacul inițial.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News