Skip to content
Galați Știri locale

Palatul Comisiei Europene a Dunării la Galaţi a primit Marca patrimoniului european

Reprezentanţa Comisiei Europene în România

Comisia Europeană a acordat joi Marca patrimoniului european unui număr de 12 situri care au jucat un rol important în istoria şi cultura Europei, printre care şi Palatul Comisiei Europene a Dunării la Galaţi.

„Patrimoniul cultural este sufletul Europei. Aceste situri minunate reflectă istoria noastră bogată, fiind manifestări geografice ale esenţei noastre. Siturile care poartă Marca patrimoniului european se numără printre cele mai mari cadouri pe care Europa le poate oferi şi este de datoria noastră să le păstrăm cu orice preţ”, a afirmat comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret, Mariya Gabriel, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.

Marca patrimoniului european se acordă clădirilor, documentelor, muzeelor, arhivelor, monumentelor sau evenimentelor care au jucat un rol important în crearea Europei de astăzi. Este menită să-i facă pe cetăţeni, în special pe cei tineri, să înţeleagă şi să aprecieze mai bine patrimoniul comun şi diversificat al Uniunii Europene. Un grup de experţi independenţi din întreaga UE a desemnat siturile, dintre cei 21 de candidaţi preselectaţi de statele membre participante. Potrivit sursei citate de News.ro, prin această decizie numărul total de situri care deţin Marca patrimoniului european se ridică la 60.

Palatul Comisiei Europene a Dunării: Galaţi, 1896

Dunărea este o clădire istorică din Galaţi, construită special pentru a fi sediul Comisiei Europene a Dunării (European Commission of the Danube, ECD). Instituţia a fost înfiinţată după Congresul de pace de la Paris din 1856 pentru a reglementa regimul navigaţiei pe fluviu. În cele din urmă, ECD s-a transformat într-o organizaţie mai complexă. Situl a fost sediul unei organizaţii internaţionale importante care a contribuit la sporirea integrităţii europene şi la dezvoltarea paşnică a Europei.

Mai multe informaţii despre cele 12 noi situri sunt disponibile AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *