Palatul Elisabeta a găzduit Seara dedicată R.Moldova. Nume grele, prezente la eveniment

Miercuri, 1 octombrie 2025, Palatul Elisabeta a găzduit Seara dedicată Republicii Moldova, eveniment la care a participat și ambasadorul Republicii Moldova la București, E.S. Victor Chirilă. Manifestarea, organizată de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, și de Alteța Sa Regală Principele Radu, în prezența Alteței Sale Regale Principesa Sofia, a reunit reprezentanți din mediul politic, diplomatic, academic, cultural și economic din România și Republica Moldova.

În mesajul său, ambasadorul Victor Chirilă a subliniat importanța sprijinului Coroanei Române pentru aspirațiile europene ale Republicii Moldova și a apreciat deschiderea regalității față de toți cei care contribuie la consolidarea legăturilor dintre cele două state.

La eveniment au fost prezenți Igor Grosu, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Mircea Abrudean, președintele Senatului României, fostul președinte Emil Constantinescu, membri ai guvernelor celor două țări, înalți oficiali, reprezentanți ai Curților Constituționale din București și Chișinău, diplomați străini, precum și personalități din domeniile educației, științei, culturii și sportului.

„Este o onoare pentru mine, ca ambasador al Republicii Moldova la București, să particip la un astfel de eveniment care simbolizează unitatea de valori și viziunea comună asupra viitorului european al țării noastre”, a transmis Victor Chirilă.

Prima ediție a Serii Palatului Elisabeta dedicată Republicii Moldova a avut loc în mai 2023.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: