Pandemia de COVID-19 este cea mai importantă provocare contemporană la nivel global. De aproape jumătate de an, lumea a intrat într-un blocaj generalizat. Sănătatea publică, educația, circulația persoanelor, comerțul, industrii întregi și lanțuri economice globale au fost distorsionate sau aruncate cu totul în cea mai gravă criză de după cel de-Al Doilea Război Mondial.
Statele sau entitățile supra-naționale au abordat această criză în mod diferit pe parcursul celor șase luni. Marea majoritate a țărilor au trecut prin stări de urgență care au presupus blocarea parțială sau cvasi-totală a circulației persoanelor, adică cea mai veche și sigură strategie de prevenire a răspândirii epidemiilor. Cu toate acestea, consecințele nocive asupra economiei ale acestei strategii într-o societate atât de sofisticată și interconectată așa cum este lumea în care trăim astăzi au determinat nuanțe importante ale arsenalului cu care statele au încercat să proiecteze pașii redeschiderii. Iar aceste nuanțe au avut efecte diferite de la stat la stat.
În cazul României, controlul bun al epidemiei în primele două luni – martie, aprilie – și cifrele de infectări și decese relativ bune comparativ cu situațiile dramatice din Italia sau Spania, au determinat o relaxare mai accentuată atât din partea populației, cât și din partea autorităților. Practic, după primele două luni de pandemie și pe fondul unor restricții dure, o parte importantă a populației a tras concluzia pripită potrivit căreia, epidemia nu ar fi atât de periculoasă. Acest tip de atitudine, dublată de gesturi politice iresponsabile și decizii aiuritoare ale unor instituții ale statului precum Avocatul Poporului care au alimentat scepticismul populației au făcut ca, în cursul verii, numărul de cazuri zilnice de infectări și decese din România să crească semnificativ.
Dacă privim un tablou comparativ mai larg, vom constata că pe cele două maluri ale Atlanticului, strategiile și efectele pandemiei au urmat traiectorii cât se poate de diferite. Astfel, la debutul pandemiei, evoluția numărului de cazuri a fost similară în SUA (328 de milioane de locuitori) și la nivelul Uniunii Europene (507 milioane locuitori). Începând cu luna aprilie însă, pe fondul unor măsuri dure de carantinare și blocare a circulației persoanelor, incidența cazurilor în Uniunea Europeană a început să scadă, ajungând până la mijlocul lunii iulie la o stabilizare pe un nivel scăzut. După aceea, țările europene s-au reînscris pe o tendință ușor crescătoare, ajungând pe la data de 9 august la o număr mediu de cazuri raportat la 7 zile de aproximativ 11.000 de cazuri (România contribuind cu aproximativ 10% la această cifră).
În SUA, pe fondul unei abordări mult mai relaxate la nivel federal și al aplicării unor măsuri diferite de la stat la stat, numărul mediu de infectări în perioada aprilie – iunie s-a înscris pe o pandă ușor descendentă, dar semnificativ mai ridicat decât la nivelul Uniunii Europene. După mijlocul lunii iunie însă, pe fondul unei relaxări premature, numărul de infectări a explodat, triplându-se într-o singură lună. Ulterior, din iulie și până în prezent, numărul mediu de infectări a intrat pe o pantă descendentă, ajungând astăzi la aproximativ 54.000 de cazuri (număr mediu de cazuri raportat la 7 zile).
Față de aceste evoluții, România pare că la începutul crizei s-a înscris pe un ”model” de prevenție și evoluție de tip european, iar în timpul verii pare să fi adoptat „modelul” american, cu o relaxare generalizată prematură care a provocat o creștere importantă a numărului de cazuri. E adevărat că această progresie s-a înregistrat, și în România și în SUA, pe fondul unei creșteri masive a numărului de testări care explică însă doar parțial incidența mult mai mare a persoanelor infectate.
Lecția simplă pe care o putem extrage din aceste evoluții generale este aceea că până la descoperirea și diseminarea în masă a unui vaccin, disciplina socială și măsurile de relaxare ponderate rămân singurele căi pentru a ține sub control epidemia și pentru a pregăti cât mai bine terenul pentru adevărata relaxare socială și relansare a economiilor atât de crunt lovite de cea mai gravă pandemie a ultimului secol.
Remus Ioan Ștefureac, este politolog, coordonator al think-tankului STRATEGIC Thinking Group (www.strategicthinking.ro) și director al companiei de cercetare a opiniei publice INSCOP Research (www.inscop.ro)
