Skip to content
Sport

Pantilimon rămâne om de bază la Nottingham Forest

facebook

Portarul Luke Steele a avut o foarte bună evoluţie pe Stamford Bridge în meciul pe care Nottingham Forest l-a pierdut cu 0-2, în faţa formaţiei Chelsea, dar antrenorul „pădurarilor” Aitor Karanka lasă să se înţeleagă că în campionat va apăra tot Costel Pantilimon, de care este foarte mulţumit.

„Da, a avut o bună evoluţie (n.r. – Luke Steele). Costel joacă şi el bine, dar acum ştim că avem o alternativă bună, cu Luke. A apărat un penalti, ceea ce este bine pentru el, dar şi pentru echipă. Luke ştia că o să joace, iar Costel a rămas în afara echipei pentru că avea nevoie de o pauză de odihnă. El a avut doar o pauză. A fost bine să-i oferim lui Luke o oportunitate şi să-l avem pe Jordan pe bancă. Aceste meciuri sunt bune când vine vorba de experienţă”, a declarat Karanka, potrivit nottinghampost.com.

Formaţia Chelsea Londra a eliminat, sâmbătă, pe teren propriu, în turul trei al Cupei Angliei, echipa lui Costel Pantilimon, Nottingham Forest, scor 2-0, scrie News.ro.

Pantilimon nu a făcut parte din lotul oaspeţilor pentru acest meci. Poarta echipei Nottingham Forest a fost apărată de Luke Steele, iar rezervă a fost Jordan Smith.

Golurile au fost marcate de Alvaro Morata, în minutele 49 şi 59. În minutul 30, Fabregas (Chelsea) a ratat un penalti.

Din sezonul ligii secunde din Anglia s-au scurs 26 de etape, iar Pantilimon a fost pe teren toate minutele, o situaţie unică în lotul formaţiei Nottingham Forest în acest sezon. De curând, internaţionalul român a suferit o uşoară accidentare la spate, dar Karanka a insistat asupra faptului că nefolosirea lui cu Chelsea a fost doar pentru a-l odihni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *