Prezenţa Papei Francisc, duminică, la Vatican este aşteptată, deşi nu certă, de catolicii din întreaga lume pentru celebrarea Paştelui, cea mai importantă sărbătoare a anului, relatează AFP.
Papa în vârstă de 88 de ani, aflat în convalescenţă de o lună după ce a suferit de o pneumonie gravă, ar putea apărea la ora locală 12:00 (13:00, ora României) în balconul Bazilicii Sfântul Petru din Roma pentru a da tradiţionala binecuvântare „Urbi et Orbi” (Către oraş şi lume), transmisă în întreaga lume. Biroul de presă al Sfântului Scaun a declarat că Sfântul Părinte intenţionează să participe, dar nu a confirmat acest lucru, precizând că va depinde de starea sa de sănătate şi de vreme. Încă slăbit şi cu dificultăţi în a vorbi, în ciuda unei îmbunătăţiri a capacităţii sale respiratorii, Papa Francisc, dacă va apărea, este de aşteptat să delege unui colaborator citirea textului său, în care trece în general în revistă conflictele şi crizele din lume.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News